halepSimona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca
Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roşii a Turneului Campioanelor, de la Singapore, aceasta fiind primul succes al româncei în faţa celei mai bune jucătoare de tenis din lume.
Serena Williams, locul 1 WTA, nu mai pierduse un set fără să câştige vreun game din mai 2013, de la turneul de la Madrid. Acesta este al optulea set pierdut cu 0-6 de Williams în carieră.
Halep şi Williams s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se jucătoarea americană. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1.
Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati. Prin victoria de miercuri, Halep şi-a asigurat un premiu de 406.000 de dolari şi 460 de puncte WTA. Ea va mai primi 70 de puncte pentru următoarea partidă din grupă, indiferent de rezultat, astfel că totalul este de 530 de puncte WTA.
Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roşie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, şi este aproape de ca­lificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.
La Singapore, Serena Williams şi Simona Halep au debutat cu câte o victorie. Halep a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, iar
Serena Williams pe Ivanovici, scor
6-4, 6-4.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.
Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.
„Este cel mai mare meci din viaţa mea. Nu pot să explic acum ce simt, sunt foarte fericită. Vreau doar să mă bucur. A fost visul meu să înving pe una dintre surorile Williams, sunt jucătoare foarte bune şi nu aş fi reuşit să joc în acest mod fără ajutorul spectatorilor, al românilor care au venit aici”, a spus Halep, la flash-interviul de după meci.

Recomandările redacției