Halterofilii de la CSM Arad, pregătiţi de Adrian Jigău, s-au întors cu şase medalii de la Campionatele Naţionale de juniori III şi tineret (U23), desfăşurate zilele trecute de la Bascov-Budeasa. La juniori III, Roberto David Ciurar este tripu medaliat cu bronz la categoria 36 de kilograme, cu 26 kg. la smuls, 34 aruncat şi 60 la total, Roberto Filip Vasile, la categoria plus 55 de kilograme, s-a clasat de trei ori pe locul 4, cu 32 kg. smuls, 42 aruncat şi 74 total, iar Silviu Marius Lipitor a bifat trei locuri 5 la categoria plus 55 de kilograme, cu 28 smuls, 38 aruncat şi 66 total. La CN de tineret U23, Cosmin Krupla a cucerit trei medalii de argint la categoria 55 de kilograme, cu 101 kg smuls (record naţional juniori 2 – 17 ani, vechiul record fiind stabilit tot de el, 100 kg.), 121 atuncat şi 222 total.

Daniel Jigău a obţinut trei locuri 5 la aceeaşi categorie, 55 de kilograme, cu 65 la smuls, 90 aruncat şi 155 total, iar Martin Iohan Târziu s-a clasat de trei ori pe locul 4 la categoria plus 102 kilograme, cu 95 la smuls, 105 aruncat şi 200 total. Urmează Campionatul Naţional de seniori, din perioada 24-28 noiembrie, programat tot la Bascov, conform CSM Arad.

Recomandările redacției