Hamilton, a câștigat fără emoții, după ce piloții Ferrari s-au sabotat la start

0
465

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul Mercedes, a câștigat Marele Premiu al Stiriei (o regiune din Austria), a doua cursă de Formula 1 a noului sezon, după ce a plecat din pole position. Campionul mondial en titre a reușit prima victorie din abreviatul sezon 2020, impunându-se clar pe circuitul de la Spielberg
Intriga din Marele Premiu al Stiriei, a doua cursă consecutivă găzduită de circuitul austriac de la Spielberg, s-a consumat în primele minute. Sau partea ei cea mai importantă fiindcă pe parcurs au mai apărut episoade interesante, dueluri punctuale, depășiri. În turul 1, cele două monoposturi Ferrari s-au ciocnit, vina aparținându-i – și fiind asumată – lui Leclerc.
„Am fost foarte surprins pentru că nu era spațiu acolo. Aveam interiorul, nu mă așteptat ca Charles să încerce ceva”, a povestit mai târziu Vettel, adăugând că „ar trebui să evităm asemenea situații. Nu mai aveam nimic de făcut, e un ac de păr, foarte strâns“. La rândul său, monegascul a publicat un mesaj cu scuze pe contul său de Twitter.
„Sunt dezamăgit de mine. Îmi pare rău, dar știu că nu e suficient. Seb nu a greșit nimic astăzi. Am decepționat echipa după ce toată lumea a muncit întreaga săptămână. Am fost prea dornic să câștig poziții în primul tur. Voi învăța din acest episod“, a scris Charles.
Odată consumat momentul aprins între cei doi, lucrurile au început să se așeze, iar cursa a luat un aer stabil. Hamilton și-a făcut loc în față, pornit din pole positiom, britanicul a preluat controlul de la primul viraj, a păstrat întâietatea și după instituirea safety car-ului ca urmare a coliziunii dintre cei doi Ferrari, și a rămas suveran până la capăt.
Sursa:gsp.ro
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.