Narcisa Lecușanu, apreciată drept una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României, membră în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), încheie anul 2020 lansând cartea autobiografică „Povestea vieții mele”.
Volumul conține 251 de capitole, printre care 28 de impresii ale unor jurnaliști valoroși, foști colegi din handbal, antrenori, oameni cu care Narcisa Lecușanu a interac­ționat de-a lungul carierei, precum Radu Naum, Florentina Carcadia, Dr. Hassan Moustafa (Președinte al Federației Internaționale de Handbal), Michael Wiederer (Președinte al Federației Europene de Handbal), Elisabeta Lipă (Președinte al Federației Române de Canotaj) și Ing. Cristian Gațu (Președinte de Onoare FRH).
„Am fost încurajată de scriitoarea Mariana Gorczyca, mare iubitoare de handbal, să scriu această carte despre viața mea. După o perioadă destul de lungă, am acceptat provocarea. M-am întors în timp, la copilăria grea, cu multe lipsuri, dar în care am fost înconjurată de dragostea familiei. Am rememorat, de asemenea, momentul începerii practicării handbalului. Încă de la început am iubit acest sport. Nu am simțit nicio clipă că fac sacrificii, deși ele au existat. Am muncit foarte mult pentru a abține ceea ce mi-am propus. Am avut parte și de dezamăgiri, însă niciodată nu m-am dat bătută. A fost un drum dificil, dar extrem de frumos. Am scris această carte cu gândul că voi inspira alți oameni. Povestea mea este sinceră și redă autenticitatea omului care a muncit pentru realizările sale, trecând de-a lungul anilor prin toate stările și etapele. Atât de succes, cât și de eșec”, declară Narcisa Lecușanu.
În cartea sa autobiografică, Narcisa
Lecușanu povestește și despre cel mai greu moment pe care l-a trăit până acum, momentul morții tatălui ei.
„Cea mai grea relatare a fost momentul despărțirii de tata, care a plecat la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sunt sigură că ar fi fost tare mândru să citească aceste rânduri despre noi”, spune Narcisa.
Dincolo de cariera extraordinară care a inclus aprecieri pe plan intrenațional, numeroase medalii, titluri și trofee importante, Narcisa Lecușanu spune că marea realizare personală o reprezintă cei doi copii ai ei.
„Momentele venirii pe lume a celor doi copii ai mei, Maria și Iustin, mi-au umplut sufletul. Trebuie să-i mulțumesc soțului meu, Nicolae, că îmi este alături mereu. Nu este ușor să gestionezi, ca femeie, timpul alocat profesiei și cel alocat familiei”, adaugă fosta mare handbalistă.
Născută la Bacău pe 17 septembrie 1976, Narcisa Lecușanu și-a făcut debutul în handbal în anul 1988. Printre cele mai importante titluri obținute se numără cel de campioană mondială de tineret cu Naţionala României (1995), vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg (2005), câștigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formația Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) și finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim (2010).
A reușit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, și 302 goluri pentru Naționala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi.
 

Recomandările redacției