Dacă în sezoanele precedente, au avut destule probleme cu echipa din Reșița, foaia pare să se schimbe în acest sezon pentru handbalistele Crișului. Cel puțin prima bătălie a fost adjudecată fără mari probleme de „alb-albastre”, succesul fiind cu atât mai prețios cu cât el a fost obținut în sala din Valea Domanului.
Și, totuși, după aspectul partidei dife­rența de scor putea fi și mai mare în favoarea elevelor lui Sebastian Tudor, care – însă – s-au mulțumit cu un succes la 5 goluri diferență: 27-22, după 13-11 la pauză. Și tocmai la golaveraj a pierdut Crișul Chișineu Criș prima poziție în clasament în favoarea formației din Târgu Mureș, ce s-a impus tot sâmbătă, în runda a cincea a Diviziei A (seria D), cu 34-18 în fața „lanternei”, CS Universitatea de Vest Timișoara. Dar, rocada se poate face din nou săptămâna viitoare, când Klimek și colegele sale se deplasează pe Bega, în runda inaugurală a primului retur.
La Reșița, pentru Crișul au jucat și au marcat: Klimek 9, Puț 4, Boldor 4, Popeanu 3, Petruse 2, Ciui 2, Vezentan, Damian 1, Corha 1, Nastasă, Pop, Vrabie, Haidu.
***
Cealaltă formație de handbal angrenată în competițiile de seniori federale, HC Beldiman, a fost depășită clar la Oradea (28-45), de liderul seriei D a Diviziei Naționale de băieți. Elevii lui George Beldiman revin duminica viitoare acasă, cu un meci împotriva celor de la CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu.

Recomandările redacției