Handbalistele Crișului debutează la Macea cu obiectivul de a-și prelungi seria pozitivă

0
218

A venit și weekendul în care echipa de hanbal feminin a Crișului e nevoită să plece din Arad pentru un meci oficial. Fiindcă nu are o sală omologată în Chișineu-Criș, iar Sala Polivalentă și cea din Micălaca a UAV sunt ocupate cu alte competiții, liderul seriei D a Diviziei A o găzduiește pe CSU Oradea la Macea.
În acest sezon, gruparea de pe Crișul Repede a devenit a treia forță a seriei, devansând-o pe Reșița, așa că „alb-albastrele” nu vor avea parte tocmai de o plimbare pe bulevard. „Fiecare meci are istoria sa, nu avem nevoie să subestimăm niciun adversar, cu atât mai mult cu cât echipa din Oradea e o nucă tare în acest sezon. Dar, dacă fetele joacă la adevăratul lor potențial, nu ar trebui să existe probleme. Ne bucurăm și de revenirea lui Jessi pe parchet după o lungă accidentare, e o jucătoare în care credem mult”, a menționat Lucreția Vartolomei – Cășuțiu, managerul Crișului.
Așadar, e de așteptat ca antrenorul Sebastian Tudor să apeleze, cel puțin pentru câteva minute, din nou la extrema Snakovschi, în timp ce Damian va fi menajată după accidentarea suferită în remiza de acum două săptămâni, de la Târgu Mureș.
Partida din cadrul rundei a 14-a a Diviziei A la handbal feminin, dintre Crișu și CSU Oradea, se joacă sâmbătă, 22 februarie, de la ora 11, la sala de sport din Macea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.