handbalChiar dacă acum o lună se gândeau la înscriere, echipele de fete şi băieţi ale Aradului nu mai participă la barajele de promovare în liga a doua de handbal, motivele fiind obiective. „Majoritatea sportivilor sunt implicaţi în febra Bacalaureatului, iar barajele s-au suprapus cu acest examen foarte important. Am vorbit la federaţie şi le-am explicat motivele noastre, care sunt obiective. Am fost asiguraţi că nu vor fi probleme şi nu vom fi sancţionaţi, ba mai mult suntem decişi să ne înscriem direct în liga a doua sau a treia, după cum va fi cazul. Sunt sigur că federaţia abia aşteaptă să aibă echipe doritoare de participare în campionate, mai ales în condiţiile în care multe cluburi se retrag din competiţie, aşa cum s-a întâmplat şi în acest sezon”, ne-a declarat directorul CSS Avram Iancu, Pompiliu Moldovan.
Euro-regiunile şi aceste baraje şi-au avut până la urmă rostul lor, pentru că „liga profesionistă trebuie să aibă, conform regulilor europene, trei nivele competiţionale. Sigur că aceste euro-regiuni şi-au avut scopul lor bine definit, noi participând în cadrul acestor întreceri”, mai spune Moldovan. În condiţiile în care majoritatea sportivilor susţin examenul de Bacalaureat, s-a intrat într-o mică vacanţă, după care echipele revin în circuitul judeţean: „Campionatul judeţean este în derulare, iar după examene vor putea să se pregătească în cadrul acestor jocuri. De băieţi se va pregăti în mod sigur şi în continuare Adrian Dreghici, iar la fete sper să rămână Adriana Inoan. În echipa feminină ne dorim jucătoare foarte tinere, sub 18 ani. În urma proiectelor pentru finanţare depuse la Primărie, ni s-au aprobat câte 10.000. de lei pentru fiecare echipă. Mă bucur că există intenţie de a sprijini handbalul arădean, pentru că ne dorim să facem o treabă cât mai bună”, mai spune Moldovan.
Echipele de handbal, atât cea de fete cât şi cea de băieţi, s-au format în urma colaborării dintre CSS Avram Iancu şi LPS, cu scopul final de a readuce Aradul în elita sportului cu mingea pe semicerc din România. Important de amintit ar fi faptul că ambele formaţii şi-au câştigat, în urma zonelor euro-regiunilor, dreptul de participare la barajele de promovare în liga a doua.
S.A.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției