Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de un milion de dolari, după ce a fost acuzat de viol şi abuz sexual, informează Mediafax.
Harvey Weinstein s-a predat vineri poliţiei. Fostul producător de film şi-a lăsat paşaportul în custodia oficialilor şi şi-a dat acordul să poarte dispozitiv de monitorizare. El a negat acuzaţiile care i se aduc, iar avocatul său a spus că va pleda nevinovat.
Actriţa Rose McGowan, care
l-a acuzat pe Weinstein de viol, a declarat că ziua în care acesta a fost arestat a fost o „zi deosebită pentru victimele sale”.
„Este un moment foarte important, este o palmă dată abuzului de putere. Este doar începutul acestui proces şi dacă putem vedea acest lucru până la sfârşit, sper că vom ieşi victorioşi”, a declarat actriţa.
Weinstein „a fost arestat, identificat şi pus sub acuzare pentru viol, delicte cu caracter sexual, abuz sexual şi comportament sexual nepotrivit, pentru incidente privind două femei”, se arată într-un comunicat al poliţiei din New York. .
Cea care a făcut a doua acuzaţie este actriţa Lucia Evans, fapta datând din 2004. Ancheta poliţiei newyorkeze vizează şi declaraţiile actriţei Paz de la Huerta, care a spus că a fost violată de două ori de Weinstein, în 2010.
Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein, în vârstă de 66 de ani, a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiilor din New York, Los Angeles şi Londra. Producătorul a făcut tratament pentru dependenţa de sex în ultima perioadă.
În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul “#MeToo” (“Şi Eu”, n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.

Recomandările redacției