Fără să-l fi întrebat cineva ce mai face și pe unde mai hălăduiește, unul dintre agitatorii haștag rezistenței, Florin Bădiță, zice că la ora actuală este foarte ocupat și nu are timp să organizeze un protest împotriva guvernului Orban. „PNL, aveți noroc că în perioada asta îmi ocup timpul cu alte priorități. Dacă nu eram ocupat organizam un protest care să fie un prim semnal de alarmă și un apel de trezit la realitate pentru voi”, scrie Florin Bădiță pe facebook. Nu, zău, ce preocupări atât de importante ar putea avea șefulețul haștagist, poate, cumva, niscaiva afaceri demarate cu banii câștigați în perioada de glorie când, stipendiat la greu, se dădea de ceasul morții să convingă prostimea că ea trebuie să conducă țara, nu partidele politice, Parlamentul sau Curtea Constituțională? Apoi, de ce zice că, dacă ar fi avut timp, ar fi organizat proteste împotriva Guvernului Orban, ce a făcut sau nu a făcut acesta, pentru a fi „avertizat” de către haștagiștii lui Bădiță? Este la mintea cocoșului că însăși această postare este un avertisment, dar nu al lui Bădiță, ci al purtătorului de geacă roșie, cel descălecat în mijlocul demnilor reprezentanți ai străzii, care, de fapt, reprezintă poporul. Dar, oare, de ce ar fi nevoie ca Ludovic Orban, respectiv PNL, să primească avertisment din partea jupânului suprem, poate pentru că nu prea se străduiește cu alegerea primarilor în două tururi și cu alegerile anticipate? Cum, adică, Ludovicul își permite să nu demisioneze, cum i-a cerut unicul, supremul? Păi, atunci, ia vezi, nene, că te facem noi să demisionezi sub presiunea străzii, adică a poporului însuși, condus de către tătucul Iohannis!
Este clar că Iohannis a vrut să demonstreze că încă deține controlul unei mase de manevră, pe care, la nevoie, o va folosi inclusiv împotriva partidului său, cel care l-a instalat la Cotroceni și i-a asigurat al doilea mandat. Dacă guvernul lui, partidul lui, nu îi respectă orbește ordinele, nu se subordonează total îndeplinirii obiectivelor sale, partidul poate să piară, oricum Iohannis nu va mai putea avea încă un mandat. Deja se vorbește despre intenția guvernului de a privatiza companiile strategice ale statului, de fapt, cedarea lor către multinaționale. Poate că unele minți luminate ale PNL nu vor să accepte această cedare, iar refuzul a stârnit furia mahărilor Uniunii Europene, care tocmai pentru așa ceva l-au susținut pe Iohannis. Iar acum, fie pentru că nu poate, fie pentru că
s-ar fi răzgândit, Iohannis nu le poate îndeplini doleanțele. În cele din urmă, nu pot să exclud nici posibiltatea ca Iohannis să le fi tăiat macaroana haștagiștilor, iar Bădiță nu mai poate aduna nici măcar o mână de oameni, așa că se dă și el zglobiu pe facebook, poate îl bagă și pe el cineva în seamă.

Recomandările redacției