Haţegan arbitrează Supercupa

0
359

hateganArbitrul arădean va fi, miercuri seară, sub lumina reflectoarelor de pe Național Arena din București, atunci când Steaua București, campioana României, înfruntă Petrolul Ploiești, câștigătoarea Cupei. Meciul începe la 20,45 și e transmis în direct de Pro TV.
Ovidiu Hațegan e la a doua Supercupă consecutivă, după cea din 2012 pe care a câștigat-o Dinamo București, cu arădenii Bălgrădean și Țucudean (marcator de două ori) în echipă, în fața CFR-ului din Cluj. Pro Sport susține că unul din motivele pentru care Alexandru Deaconu și colaboratorii săi din Comisia Centrală a Arbitrilor ar fi acela că Haţegan are avantajul – pe lângă forma bună – de a nu fi arbitrat niciunul dintre meciurile Steaua – Petrolul din sezonul trecut.
Asistenții arădeanului sunt Octavian Șovre și Aurel Onița, iar Istvan Kovacs îndeplinește rolul celui de-al patrulea oficial. CCA i-a delegat ca arbitri adiționali pe Cristian Balaj și Alexandru Tudor. Brigada va fi notată de Cornel Sorescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.