Clubul de fotbal CFR Cluj a făcut o cerere printr-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial către Comisia Centrală a Arbitrilor prin care solicită retragerea centralului Ovidiu Haţegan. Motivul celor de la CFR este numărul mare de greşeli făcute de arbitrul arădean împotriva grupării ardelene în ultimul an şi jumătate.

Gruparea ardeleană subliniază că niciuna dintre greşelile făcute de Haţegan în ultimul an şi jumătate nu au avantajat-o. Totodată, staff-ul celor de la CFR menţionează că îşi doreşte introducerea cât mai rapidă a arbitrajului video şi precizează că greşelile lui Haţegan nu au legătură cu adversarii din Liga I.

Clubul nostru ține să precizeze cu tărie, că toate aceste fapte nu au nicio legătură cu partenerii noștri de competiție sportivă, cu cluburile cu care noi încercăm să ne luptăm pentru a câștiga pozițiile care să ne dea dreptul de a juca într-o competiție internațională. Experiența noastră ne-a demonstrat că jucând corect în întrecerea internă vom putea fi competitivi și în întrecerile continentale, acolo unde am reprezentat România cu demnitate și am adus țării multe puncte de coeficient UEFA“, amintesc cei de la CFR în comunicatul emis.

  • Liviu Alexe spune:

    Expresia corectă este: „Persona non grata”. Așa ar trebui să te declare pe tine cititorii GA.

  • PERSONA NON GRATA spune:

    „persoana non grată” Asemenea greșeli in titlu???

    Lăsați expresiile în limba latină și concentrați-vă pe gramatica limbii române. Nu este o greșeală de tastare pentru că unchiul Google nu face asemenea erori

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției