Partidul şiit libanez Hezbollah, a cărui aripă militară a fost inclusă luni pe lista neagră a Uniunii Europene, este un aliat ferm al Iranului, care l-a şi înfiinţat în 1982, şi al Siriei, care l-a ajutat timp îndelungat din punct de vedere militar, comentează France Presse.
‘Partidul lui Dumnezeu’ a fost creat la iniţiativa Gardienilor Revoluţiei din Iran, în urma invaziei israeliene în Liban. El a devenit rapid vârful de lance împotriva ocupaţiei israeliene în sudul Libanului şi operaţiunile sale sângeroase constrâng, în anul 2000, statul evreu să-şi retragă trupele din Liban după 22 de ani de ocupaţie.
Această bătălie, cuplată la o puternică reţea de ajutoare sociale, l-a făcut foarte popular, îndeosebi în cadrul comunităţii şiite (30% din populaţie).
Cu o organizare remarcabilă, Hezbollah reuneşte mii de mii de militanţi activi şi dispune de un puternic serviciu de securitate şi de informaţii, precum şi de propria reţea de telecomunicaţii.
Trăind într-o cultură a secretului, militanţii Hezbollah cultivă o ură tenace faţă de Israel.
Dar organizaţia are, de asemenea, o parte întunecată. Potrivit serviciilor de informaţii occidentale, sub eticheta ‘Jihadul Islamic’, Hezbollah a fost autorul a numeroase răpiri de occidentali în Liban în anii ’80. El este, de asemenea, acuzat de Bulgaria că ar fi în spatele atacului anti-israelian din 18 iulie 2012, aşa cum a fost suspectat de Argentina că ar fi responsabil împreună cu Iranul pentru atacul cu maşină-capcană din iulie 1994 împotriva unei clădiri ce adăpostea organizaţia evreilor din Buenos Aires, atac soldat cu 84 de morţi.
Oficial, Hezbollah nu face diferenţă între faţa sa politică şi aripa militară, prezentându-se ca un ‘partid de rezistenţă’ împotriva Israelului, şi nu a fost dezarmat la sfârşitul războiului civil (1975 -1990), spre deosebire de alte miliţii libaneze. Chiar dacă dispune de doar 11 de deputaţi dintr-un total de 128 în parlamentul libanez, Hezbollah joaca un rol esenţial graţie aliaţilor săi.
Finanţat şi înarmat de către Iran, ajutat de Damasc, care a favorizat transferul de arme şi muniţii, mişcarea condusă de liderul carismatic Hassan Nasrallah, a declanşat în 2006 un război cu statul evreu, prin răpirea a doi soldaţi israelieni, care au fost ulterior ucişi.
Israelul a ripostat printr-o ofensivă devastatoare, dar fără să poată neutraliza partidul, care apare în poziţia de învingător.
Acest episod va marca apogeul său, apoi mişcarea va începe să fie din ce în ce mai mult criticată de o parte a populaţiei.
În 2008, în timpul confruntărilor crâncene între simpatizanţii săi şi cei ai lui Saad Hariri (sunnit), pe atunci lider al majorităţii parlamentare, Hezbollahul a preluat pentru câteva zile controlul asupra sectorului majorităţii musulmane din Beirut.
Aceasta confirmă puterea sa militară, dar imaginea sa de apărător al naţiunii are de suferit, fiind atras în rivalităţi sectare.
Potrivit expertului libanez Waddah Charara, mişcarea numără 20.000 de combatanţi dintre care 5.000 sunt perfect pregătiţi şi pot fi mobilizaţi imediat, fiind antrenaţi în Iran.
Actul de acuzare emis de Tribunalul Special pentru Liban împotriva a patru din cadrele sale implicate în asasinarea fostului prim-ministru Rafik Hariri, în 2005, i-aa afectat de asemenea imaginea, chiar dacă liderii săi vorbesc de o conspiraţie.
Conflictul din Siria, unde o revoltă populară s-a declanşat în martie 2011 şi a fost violent reprimată de putere, a aşternut o nouă pată pe imaginea Hezbollah, care a luat fără echivoc partea lui Bashar al-Assad şi trupele sale de elită combat alături de cele ale armatei siriene.
Înainte de decizia UE, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda şi Australia incluseseră deja Hezbollah pe lista lor neagră.
(AS – autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu)
