Hidroelectrica a încheiat marţi un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română – Administraţia Patriarhală, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu data de 1 septembrie 2018, incluzând mai multe locuri de consum, printre care şi Catedrala Mântuirii Neamului.

„Prin încheierea acestei colaborări, Hidroelectrica şi-a manifestat încă o dată interesul faţă de susţinerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că instituţia ce deţine cea mai mare încredere în rândul românilor – Biserica – a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate şi spiritul naţional. Această colaborare vorbeşte într-o perioadă simbol – anul centenar – despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credinţă, cultură şi, de ce nu, afaceri”, a declarat preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, potrivit unui comunicat al companiei.

Hidroelectrica este, conform rezultatelor exerciţiului financiar din 2017, cea mai valoroasă dintre companiile româneşti şi este, de asemenea, principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1,6 miliarde de lei raportat la o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei şi o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul semestru al anului 2018 societatea a avut un profit brut de 1,1 miliarde lei, la o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei, EBITDA pentru primul semestru al anului în curs fiind de 73%.

Recomandările redacției