UTA a dominat a doua parte a meciului cu CFR Cluj, dar campioana s-a impus la limită, scor 1-0. Chipciu a înscris un gol în prima repriză, iar UTA nu a reușit nici măcar să egaleze. Titular în partida cu CFR, Ioan Hora a fost extrem de dezamăgit mai ales că și el a ratat o ocazie foarte bună.

Am controlat meciul, meritam mult mai mult, suntem supărați. Nu ne încălzește cu nimic discursul lui Dan Petrescu, ei au rămas cu trei puncte, noi nu ne-am ales cu nimic. Cred că nu am fi marcat nici dacă jucam o zi întreagă.

A fost o zi în care oricine ar fi tras, tot n-am fi marcat. Am jucat bine, dar fotbalul se joacă pe goluri, 1-0 la ei. Chiar suntem supărați, meritam mult mai mult în seara asta, a spus Hora, după meci.

Recomandările redacției