Marea Sărbătoare a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos revarsă în inimile tuturor credincioşilor belşug de trăire şi de primenire sufletească. În fiecare colibă creştinească, rânduielile pascale ridică bucuriile deasupra necazurilor de zi cu zi, după cum în fiecare palat, opulenţa şi nesimţirea scad din intensitatea lor cotidiană la valori cât de cât acceptabile din punct de vedere uman. Răstigniţi între post şi destrăbălare, creştinii din vremurile noastre încearcă să-şi găsească o potecă printre bălăriile vieţii pământeşti. Nu este uşor, deoarece provocările sunt la tot pasul. Banul este preţuit deasupra virtuţii, iar anii de şcoală nu mai fundamentează nici o poziţie de respect pe scara demnităţii sociale. Pentru că nu i-au eradicat fără milă din rândurile lor pe hoţi şi pe mişei, politicienii au ruinat instituţia reprezentării şi a demnităţii naţionale. Patriotismul nu se mai poartă nici măcar din punct de vedere declarativ, iar românii au mai multă încredere în Pompieri şi în Salvare, decât în Sfatul Ţării sau în Guvern. „Părinţii patriei” se bat în palate şi în maşini de lux cu maneliştii, iar televiziunile de ştiri prezintă doar scenarii apocaliptice sau certuri de dugheană. Puse în faţa acestei perspective şi sătule să tot aştepte reformarea statului post-comunist, elitele naţionale iau calea exilului. Asistăm, parcă neputincioşi şi resemnaţi, la o degradare fără precedent a fundamentelor statului de drept. Chiar şi parcursul euro-atlantic al României este pus, mai nou, la îndoială, oamenilor mai puţin informaţi fiindu-le oferită „alternativa” sovieto-asiatică. Statele nordice s-au dezvoltat aplicând doctrina creştin-democrată în forma ei protestantă. Noi, răsăritenii, putem aplica aceeaşi doctrină în forma ei ortodoxă. Prin urmare, salutul pascal devine mai actual ca niciodată: Hristos a Înviat!

Recomandările redacției