pricopSâmbătă, 19 ianuarie, de la orele 19, la Sala Studio a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Humpty Dumpty”, de Eric Bogosian în regia lui Bobi Pricop. „Humpty Dumpty” este unul dintre acele spectacole care scot în evidenţă potenţialul actorilor, ofe­rindu-le partituri generoase. „M-am bucurat să găsesc în trupa de la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad o serie de tineri actori dornici de muncă, de încercări, de provocări. Câţiva dintre ei sunt pentru prima oară în faţa unei partituri atât de dificile, iar timpul de pregătire a fost relativ scurt. Este un spectacol greu de susţinut, dar sunt sigur că cei cinci tineri actori – Giorgiana Popan, Stefan Statnic, Robert   Pavicsics, Cecilia Donat şi Alex Mărgineanu – vor face faţă cu brio partiturilor actoriceşti propuse”, a declarat regizorul înainte de premieră. Decorul este semnat de Doru Păcurar, iar costumele de Oana Cătălina Văran.
Vă reamintim că regizorul Bobi Pricop, cel care a montat „Humpty Dumpty” la Arad a primit recent premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt. Distincţia i-a fost acordată pentru „Jocuri în curtea din spate” de la Teatrul Act.
Biletele pentru spectacolul „Humpty Dumpty” se găsesc la agenţia Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad. Spectacolul se joacă în cadrul programului Luna plină de teatru, preţul unui bilet fiind de 5 lei.
„Lună plină de teatru” este un program al Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad care se desfăşoară pe parcursul lunii ianuarie şi prin care se doreşte atragerea spre cultură a celor care nu frecventează în mod obişnuit sala de spectacol.

Recomandările redacției