Florin Iacob a avut un debut perfect în poarta UTA-ei. Goalkeeperul brașovean nu a primit gol și a avut mai multe intervenții bune, în special în situații de unu la unu cu atacantul Călărașiului, Thaer Bawab.
„Pentru un portar e cel mai important lucru să nu ia gol. Asta îți dă încredere pe parcurs. În momentul în care nu iei gol și încrederea echipei în mine e alta. Ne antrenăm foarte bine și lucrul acesta s-a văzut astăzi. Este puțin mai dificil pe suprafața sintetică, pentru că mingea nu merge la fel ca pe iarbă, dar ne adaptăm. Atât noi, cât și cei de la Călărași au schimbat mulți jucători, dar noi suntem mai omogeni și asta s-a văzut. Bawab este un jucător exponențial pentru Călărași, un jucător cu experiență în Liga I, nu era simplu să-l oprim azi”, a spus Iacob.
Primele experiențe ale numărului unu utist pe „Motorul” au fost în poarta Brașovului, cu fanii utiști împotriva sa. Acum însă, a fost încântat de atmosfera făcută de aceștia. „Suporterii au fost senzaționali, iar când a cântat tot stadionul mi s-a făcut pielea de găină. Cu asemenea suporteri în spate, nu ai cum să dai greș, în orice meci disputat acasă”, mai crede goalkeeperul.
Următorul meci pentru arădeni este la Ploiești, împotriva Petrolului. În sezonul trecut, în cele două partide disputate pe „Ilie Oană” cu Snagov și Metaloglobus, Iacob a încasat doar un gol. „La Ploiești vom încerca să repetăm ce am făcut și astăzi. Atitudine bună, dăruire pentru UTA și capul sus”, a încheiat fotbalistul.
Despre meciul bun avut de portarul UTA-ei a vorbit și antrenorul Laszlo Balint. „Am mai spus-o, din punctul meu de vedere și al statisticilor, Iacob este printre cei mai buni portari din liga a doua. Pentru sezonul trecut are coeficient foarte bun și nu de­geaba am insistat să vină. Dă siguranță defensivei, are intervenții bune, are joc de picior foarte bun care ne ajută la construcție eficientă. Se încadrează în șirul transferurilor reușite în această vară”, a punctat antrenorul principal al arădenilor.

Recomandările redacției