Ultimele zile au fost unele mult mai răcoroase comparativ cu luna trecută. Se resimte că a sosit iarna încă din prima zi a lunii decembrie. Tot din acea perioadă, odată cu scăderea temperaturilor din termometre au început să înghețe și șoselele, mașinile, copacii, cam tot ceea ce ne înconjoară.

Frigul se resimte cel mai bine la primele ore ale dimineții sau după lăsarea serii și, dacă pentru nimeni nu este un lucru neobișnuit, cei care trebuiau să se ocupe de șoselele înghețate au fost din nou luați prin surprindere.

Astfel, încet, dar sigur, încep să se producă accidentele. Cel mai concret caz este unul care a avut loc în weekend și este vorba despre o mașină care a derapat și a intrat în stâlpii aflați pe pod și care separau partea carosabilă de trotuarul pentru pietoni.

Autoturismul era condus pe podul ce duce în Micălaca și, din cauza carosabilului ce nu era încă dat nici măcar cu puțină sare a reușit să derapeze și să își spargă partea din față a mașinii. A fost desigur un miracol să înghețe șoseaua în luna decembrie și chiar de aceea, tomberonul care trebuia să fie plin cu material antiderapant era, desigur, gol.

Autoritățile ajunse la fața locului au constatat că cei ce se ocupă de drumuri au fost din nou nepregătiți și au contribuit cumva la producerea accidentului. Din fericire, fiind un accident produs în oraș limita de viteză a fost mică, așa că nici victime nu au existat.

Cu toate acestea, vremea va continua în același ritm și ne vom adânci tot mai tare în anotimpul în care ne aflăm. Așadar, dacă beculețele de Craciun nu i-au făcut pe cei responsabili să își dea seama că urmează și înghețul, atunci poate micicle accidente și tamponări o să-i facă să umple tomberoanele cu materiale antiderapante și să arunce măcar puțină sare pe șosele.

Deocamdată credem că se așteaptă, iar, până în ultima clipă, poate chiar până în ziua în care se va aduna zăpada de jumătate de metru, ca să se ia măsurile necesare. Sperăm totuși să nu mai existe alte evenimente neplăcute, poate chiar mai rele ca cel care deja s-a întâmplat și să reușească responsabilii să se mobilizeze și poate chiar să facă din șoselele din Arad un loc sigur, nu unul care îți dă palpitații.

Recomandările redacției