Iarna la Vârfurile

0
274

de Voicu Sida

Iată că au trecut sărbătorile și nu am avut nici un fulg de zăpadă. Parcă nu simți la fel sărbătorile de iarnă dacă nu ai parte de frumosul spectacol al fulgilor de nea, care să te mângâie din cer. Drept este că oricum, din cauza pandemiei, aceste sărbători au fost diferite față de alți ani. Sărbătorile de iarnă au ca centru de importanță Crăciunul, bucuria nașterii Mântuitorului, răspândirea veștii prin colindat, prin vizite și sărbătoare, prin mese festive, în mijlocul familiei și a celor dragi. Or pandemia a redus la tăcere glasurile colindătorilor, dar și chiotele de fericire din noaptea dintre ani. Dopurile de la sticlele de șampanie nu au mai sărit în mijlocul străzii, admirând focurile de artificii, ci în tăcere, între cei patru pereți ai căminului fiecăruia. Am sărbătorit în liniște, izolați și fiecare la casa lui.

Dar iată că odată cu scăderea numărului de infectări, a început să cadă și zăpada, iar acum locuitorii comunei Vârfurile se pot bucura de ea. Zona este una în care locurile de muncă se găsesc greu, principala îndeletnicire a locuitorilor rămânând creșterea animalelor. Din păcate, această îndeletnicire, care și așa presupune un volum foarte mare de muncă și sacrificii, nu mai este rentabilă. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu a fost niciodată. În afara unei munci zadarnice și a dragostei pentru creșterea animalelor, munca aceasta nu este altceva decât o sursă de supraviețuire.

Oamenii zonei se descurcau mai ușor când erau locuri de muncă la carierele de piatră, la exploatarea forestieră, la minereu. O duceau mult mai bine atunci decât o duc în prezent. În rest, putem spune că sunt mulți care chiar o duc foarte greu. Într-adevăr, trebuie să recunoaștem, foarte multe familii cresc animale doar pentru a beneficia de subvenții. Laptele de la vacă îl dau la porci, neavând piață de desfacere. Problema și mai mare este aceea că nu prea mai ai ce face nici cu porcii. În cele din urmă, rând pe rând, omul va fi nevoit să renunțe la toate. Atunci se pune întrebarea: ce ne-a adus nouă Revoluția? Îmbogățirea unora din clasa politică.

Asta este soarta acestor oameni de pe Valea Crișului. Deși sunt oameni din cale-afară de harnici, mândri și corecți, nu au avut parte niciodată de răsfăț din partea celor de sus. Pentru fiecare colț de pâine pe care și l-au pus pe masă, oamenii au trudit mult.

Dar iată că ieri, chiar spuneau câțiva cetățeni care se bucurau mai ceva ca niște copii de venirea zăpezii, că parcă și plămânii lucrează mai bine: „Ne bucurăm de această zăpadă pentru că ia pământul apă și vom avea și culturi. Dar până atunci, ne mai domolim amarul cu câte un păhărel de crampă, mai un caltaboș, sarmale și plăcintă cu brânză și iată că a mai trecut un an“.   

Voicu Sida 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.