Idei…crețe, în timp de pandemie

Pluseriștii s-au mai umplut încă o dată de …penibil și au rămas pe afară, după ce au „zgâriat” ușa liberalilor, pentru a cere un loc la masa guvernării am văzut și prezumtiva echipă care este înăuntru. O schiță de guvern dacă vreți. Sigur, mai trebuie niște pași făcuți, dar cred că nimeni nu vrea alegeri anticipate. Nici chiar social- democrații. Însă și schița de guvern cuprinde nume care pot da naștere la unele interogații. Așadar, nici „înăuntru” sutuația nu pare cu mult mai grozavă, din punct de vedere a resursei umane. Evenimentele tragice din ultimul timp cu care ne confruntăm, dar și mișcarea „browniană” din  politică au făcut ca  un fapt să treacă într-un  plan secundar.  Este vorba de zisa interimarului și poate viitorului ministru de Finanțe , Dan Vîlceanu. Acesta, neavând probabil altceva mai bun de făcut, a spus că: „Să gândim un plafon până la care percepem contribuția de sănătate. Incorect ca cineva cu salariu mare să plătească 10%, iar altul cu salariu mic o sumă mult mai mică, dar cu aceleași servicii. Trebuie să privim cu atenţie şi modul în care sunt percepute contribuţiile, pentru că în toată această discuţie cu eliminarea excepţiilor şi reducerea contribuţiilor, trebuie discutat principial. De exemplu, contribuţiile la sănătate funcţionează ca un RCA. E o asigurare, practic, pentru momentul în care ai nevoie de spital, de serviciile de sănătate. Este incorect ca cineva care câştigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câştigă un salariu mic să plătească o contribuţie mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleaşi servicii atunci când ajung la spital. Atunci, ar trebui să gândim un plafon până la care să percepem contribuţia de sănătate, pentru că ea nu funcţionează ca acea contribuţie la pensii, când tu acumulezi, contribui şi vei primi înapoi, atunci când ajung la pensie, o sumă de bani”. Așadar, dacă ar fi ca această idee… creață să prindă viață, am avea și mai puțini bani în bugetul de sănătate, care și așa este insufiecient. Nu suntem Germania, Italia, Franța sau Austria. Nici măcar Polonia, Cehia ori Ungaria. Apoi mai este și principiul solidarității, pe care se construiește și bugetul de sănătate. Altfel spus, omul care câștigă 30.000 de lei pe lună poate da 3000 la sănătate, că tot așa de bine va trăi. Dacă vrea servicii extra, are posibilitatea să-și facă o asigurare privată de sănătate sau să meargă în străinătate pentru un tratament mai special. Dar omul cu minimul pe economie oricum nu mai are bani de privat. Așa că mai mult de la cei cu venituri mari poate fi o șansă în plus pentru oamenii aflați și așa la limita pragului de sărăcie. Dar cum e situația în Europa, unde serviciile de sănătate publică sunt construite tot pe principiul solidarității sociale? Nu luăm anul de pandemie când procentele din PIB au crescut semnificativ pentru sănătate, pentru lupta contra Covid-19. Luăm un an „liniștitˮ, de pildă 2018. Potrivit Eurostat în Uniunea Europeană, cheltuielile cu sănătatea au ajuns la 9,9% din PIB. Dintre statele membre UE, cele mai mari sume alocate sănătății au fost înregistrate în Germania (11,5% din PIB) și Franța (11,3% din PIB), urmate de Suedia, cu 10,9% din PIB. Potrivit sursei citate, la polul opus, cu cele mai mici sume alocate sănătății se află Luxemburg, cu 5,3% din PIB, și România, cu 5,6% din PIB. Dar, poate mai semnificativă este alocarea pe cap de locuitor. Că una e PIB-ul Germaniei și altul al României. Aici, Danemarca este în frunte cu 5.260 de euro pe cap de locuitor, Luxemburg cu 5.220 de euro pe cap de locuitor și Suedia, cu 5.040 de euro, pe când cele mai mici sume alocate sănătății au fost înregistrate în România 580 de euro pe cap de locuitor și Bulgaria 590 de euro.Cam aici ne aflăm și acest decalaj se va mări în anii următori. Iar dacă ideea… creață prinde viață, situația din sănătate va fi mult mai proastă decât va fi în mod „normal”.