Persoanele care nu pot trece granița cu propria lor identitate, recurg la tot felul de modalități, prin care să poată trece frontiera.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetăţean turc care s-a legitimat cu o carte de identitate care purta însemnele autorităților din Polonia. Aceasta însă era falsă.

Sâmbătă,  03.10.2020.,  în jurul orei 14:15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea controlului, ca pasager, într-un  microbuz marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria, o persoană care s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autorităţile din Polonia

Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat de pasager nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul  este cetăţean turc, în vârstă de 32 de ani și a intrat legal în ţară în baza documentelor personale valabile. Cu privire la cele constatate, acesta a declarat că a obţinut documentul de identitate de la o persoană necunoscută în schimbul sumei de 1.500 de euro. Acesta a mai declarat că dorea să ajungă în Belgia.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea pentru cetăţeanul turc, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției