,,Iepurașul” va vizita 3000 de oameni nevoiași

0
312

Se apropie sărbătorile de Paști și fiecare dintre noi ar trebui să găsească o cale de a dărui din preaplinul lor, oamenilor mai puțin norocoși.

Așadar, tânărul Valentin Căldăraș, cel care s-a implicat de fiecare dată în acțiuni caritabile, organizează pentru a doua oară, campania ,,Iepurașul Solidar”.  ,,Dorim să oferim  500 de plase cu alimente  familiilor nevoiașe ce se află în orașul Lipova și în alte cinci sate învecinate . Noi avem strânși deja 9000 de lei și  am mai avea nevoie de încă 9000 de lei pentru a ne atinge targhetul  de  500 de plase, cu cantitatea de 17 kg de alimente ”, spune Valentin. Toți cei care doresc să ajute la realizarea acestei acțiuni sunt îndemnați să o facă. Pachetul de Paști ce va fi dăruit, oamenilor nevoiași, va conține:  o bucată de  salam, un kg de orez, un kg de faină, un kg de pâine, un kg de zahăr, un kg de mere, un litru de ulei, un kg de margarină, un cofraj de ouă, un sac de cinci kilograme de cartofi, un kg de cozonac.

Aceste produse care vor fii oferite câtorva familii nevoiașe care au cinci-șase membri. Aproximativ 3000 de persoane vor fi vizitate de voluntari. Acțiunea va fi demarată săptămâna viitoare. ,,Luni și marți vom achiziționa toate cele șapte tone de alimente. Miercuri vom face toate plasele de la ora 15:00 iar în Vinerea Mare le vom împărți”, mai spune tânărul. Aproximativ 30 de voluntari vor fi angrenați în această acțiune iar pe lângă Lipova alte cinci localități ( Ususău, Bata, Țela, Conop, Pecica) vor fi ,,vizitate” de Iepuraș. Cei care doresc să vină în ajutor, sunt bineveniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.