tbcDeplasarea de lucru pe şantier a conducerii Consiliului Judeţean a marcat ieri, oficial, începerea lucrărilor noului Spital TBC. Construcţia secţiilor ce aparţin Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, din Cartierul Grădişte, pe strada Stephan Ludwing Roth a început. În maxim trei ani de zile, noua unitate spitalicească, construită la standarde înalte şi prin respectarea normelor europene va fi gata. Consiliul Judeţean s-a angajat la o investiţie ce se ridică la peste 10,2 milioane de lei, însă reprezentanţii administraţiei speră ca Ministerul Sănătăţii să-şi aducă aportul.
Pe un teren de aproape un hectar, proprietate a administraţiei judeţene va fi ridicat noul spital pentru tratarea bolilor pulmonare. Suprafaţa pe care se va întinde noua secţie este de 4.500 de metri pătraţi, astfel încât aceasta să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi autorizată şi clasificată.
Pentru actuala Secţie TBC, ce funcţionează într-o clădire retrocedată Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului, autorităţile plătesc lunar mii de lei. Clădirea, în care, datorită situaţiei juridice nu se pot face investiţii este insalubră, şi nu răspunde nevoilor persoanelor care suferă de boli de plămâni. „Prin construcţia noilor secţii TBC vom rezolva în sfârşit problema locaţiei, având în vedere că secţiile îşi desfăşoară activitatea într-o clădire retrocedată. Din acest motiv suntem în imposibilitatea de a face investiţii, pentru că legea nu ne per­mite să investim în ceea ce nu ne aparţine. Ne dorim însă şi sperăm ca şi Ministerul Sănătăţii să ne acorde sprijin, mai ales că potrivit legii, autorităţile să aducă o contribuţie de minim 5 la sută la o asemenea investiţie. Ar fi corect ca ministerul să ne ajute, mai ales că am dovedit că suntem o administraţie care are aplecare faţă de sistemul de sănătate. CJA a dovedit că are o aplecare spre domeniul sănătăţii, unde am investit până acum aproximativ şapte milioane euro, atât din fonduri proprii, cât şi din fonduri atrase”, a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
tbc 1Toate normele bifate
Autorităţile spun că sunt cu un pas în faţa normelor impuse în cazul unităţilor medicale de acest gen. Şi asta pentru că, în cifre, fiecare pacient va avea un spaţiu verde de 20 de metri pătraţi, o condiţie care va fi impusă abia din 2014. „Construim spitalul având în vedere o normă europeană ce va intra în vigoare abia anul viitor, şi anume aceea ca pe fiecare pat să fie 20 de metri pătraţi de spaţiu verde. Noua unitate va fi printre singurele secţii de TBC care va corespunde în totalitate cerinţelor europene”, a mai precizat Nicolae Ioţcu.
Spitalul va avea 120 paturi, din care 50 pentru pneumologie, astfel că, se va realiza o departajare în funcţie de tipologia afecţiunilor bolnavilor. „Actuala secţie funcţionează pe circuite improvizate, în condiţii improprii. La noua unitate vor fi circuite speciale, atât pentru bolnavii de tuberculoză, cât şi pentru care suferă de boli pulmonare, netuberculoase”, a spus Gheorghe Nini, medic primar pne­u­­­molog.
Patru milioane cheltuite în 2013
Despre condiţiile ce le va oferi noul spital a vorbit şi Teodora Olariu, ma­nagerul Spitalului Judeţean. „Construirea acestei secţii a fost o necesitate reală, după ce clădirea fostului Spital TBC a fost revendicată. Lunar, plătim suma de 12.800 lei chirie pentru Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului. Preşedintele instituţiei judeţene, Nicolae Ioţcu, a negociat cu Arhiepiscopia Aradului, spitalul a rămas încă în acelaşi amplasament, dar nu pentru mult timp”, a mai spus Teodora Olariu.
Firma constructoare trebuie să termine spitalul în termen de 36 de luni de la data aprobării proiectului tehnic să finalizeze construcţia clădirii. Din cei peste 10,2 milioane de lei, cât valorează construcţia, Consiliul Judeţean a alocat în acest an circa patru milioane de lei.
În cifre, judeţul nostru se situează pe locul 10 în ţară, la incidenţa cazurilor de tuberculoză.

Recomandările redacției