Ierusalim – Moscheea Al-Aqsa va fi redeschisă pentru credincioși

0
172

Rugăciunile în moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est se vor relua săptămâna viitoare, după o pauză de aproape două luni, ca urmare a încetinirii răspândirii noului coronavirus, a anunţat marţi Consiliul Islamic Waqf, transmite Reuters potrivit Agerpres. Restricţiile privind rugăciunile în aer liber la moscheea Al-Aqsa vor fi ridicate după sărbătoare musulmană Eid al-Fitr, ce marchează încheierea lunii sfinte a Ramadanului. Eid al-Fitr va începe sâmbătă sau duminică. La 15 martie, autorităţile religioase au închis moscheea Al-Aqsa şi Domul Stâncii, iar o săptămână mai târziu ele au interzis adunările credincioşilor în zonele deschise de pe Esplanada Moscheilor, al treilea loc sfânt al islamului, după Mecca şi Medina. Deocamdată nu este clar dacă săptămâna viitoare credincioşii vor putea reveni în moscheea Al-Aqsa şi Domul Stâncii. O oficialitate religioasă palestiniană din Ierusalim a declarat că mai multe detalii vor fi făcute publice la o dată ulterioară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.