Ieșitul în stradă nu este o fiță de pe Facebook!

2
307

Discutam seara trecută cu un prieten asupra tragediei recent întâmplate și a manifestărilor care au avut loc în Capitală. Întrebarea lui era  „dar ce legătură are asta cu Ponta?”, iar apoi mi-am dat seama că nu îmi exprimasem corect opinia, toate aceste manifestări nu au pornit doar de la incidentul din acel club, toate acestea sunt frustrări, angoase, strânse și înmagazinate de-a lungul anilor. Normal că au ieșit în stradă! Apoi am auzit un comentariu de la o televiziune națională, care punea statutul oamenilor care manifestau împotriva clasei politice sub semnul îndoielii. Erau acolo pentru EI? Sau sunt agitatori cu un plan?

Dar eu nu fac politică, și nici ea pe mine, dar nu pot sta cu mâinile în sân și să las asemenea comentarii să treacă nedezbătute, manifestarea, ieșitul în stradă, nu este o ocupație, nu este ceva ce îți planifici pe sâmbată seara din lipsa unui lucru mai bun de făcut, nu! Este efectul acțiunilor unui sistem putred, unui sistem sărăcăcios care rezistă doar pentru că sunt o mână de oameni care aleg să rămână aici, pe pământ străbun,  să își rupă oasele, să își macine nervii într-o birocrație fără sfârșit ca să își facă un rost în țara lui, pentru el și cei câțiva pe care îi are aproape. De ce este nervos și la capătul răbdării? Dacă Statul îi cere atâtea hârtii și avize peste avize care ar trebui sa facă lucrurile să meargă strună, de ce totuși există aceste „mici” scăpări?  De ce după ce a semnat și vecinul din Odorheiul Secuiesc pentru langoșeria  pe care vrei să o deschizi la Podgoria, te trezești cu înștiințare de la primărie că nu ai plătit taxa pe iodul din sare? Și el strânge din dinți, plătește și taxa aia, scuipă o înjurătură că a auzit a treia oară în două ore „pentru asta trebuie să mergeți la ghișeul 4, aici e doar taxa pentru  mărarul din brânză”, dar tot continuă AICI. Dacă el s-a hotărât să rămână, de ce reprezentanții din clasa politică nu se îngrijesc de el? Oare nu pentru asta le-am acordat votul de încredere? Ieșitul în stradă nu este o fiță! Nu este o aplicație pe telefon pe care o dai jos de pe store și gata, esti mare revoluționar! Ieșitul în stradă nu este o caracteristică a unei generații, însă începe să devină o caracteristică a poporului nostru, iar acest lucru mă deranjează mult!  Ar trebui ca agențiile de turism să includă în pachetele lor de vizitare a frumoasei noastre țări (și aici nu sunt ironic) și o participare la o manifestare; mai vezi un castel, mai aprinzi o lumânare la Voroneț și înainte să te urci în avion apuci să dai jos un primar, sau deputat, dacă vrei guvernul jos, acolo plătești extra, e pachetul gold.

Facem haz de necaz, dar se mai satură și necazul de noi, în ultima vreme ne comportăm cu el cum se comportă clasa politică față de noi, ne ia peste picior (și acela deja fracturat). Gata! Necazul trebuie lăsat în pace. Am vorbit eu cu secretara lui, mi-a spus că are niște întâlniri pe la ceva palate (n.r. înainte de închiderea ediției am reușit să aflu despre care palate era vorba, Victoria , Cotroceni și mai unul, dar i-am uitat numele, cred că era ceva nesemnificativ oricum).

Mihai Ştefan

2 COMENTARII

  1. „Ar trebui ca agențiile de turism să includă în pachetele lor de vizitare a frumoasei noastre țări (și aici nu sunt ironic) și o participare la o manifestare; mai vezi un castel, mai aprinzi o lumânare la Voroneț și înainte să te urci în avion apuci să dai jos un primar, sau deputat, dacă vrei guvernul jos, acolo plătești extra, e pachetul gold”… THAT’S… GOLD! 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.