Senatorul Constantin Traian Igaș, fost ministru al Administraţiei şi Internelor, a făcut o declaraţie ca urmare a Raportului pe Mecanismul de Cooperare și Verificare, susţinând că România nu va intra în spaţiul Schengen nici în 2013.
„Adio aderare la Schengen în anul 2013. Criteriile tehnice au fost îndeplinite încă din perioada în care eu eram Ministrul Administrației și Internelor și acest lucru a fost prezentat prin cele şapte rapoarte de evaluare ale unor experți străini dar am fost tinuți în șah, în mod nejustificat, de un al treilea Raport MCV pozitiv care nu s-a materializat anul trecut sub primul Guvern USL”, a declarat Constantin Igaş.
Acesta consideră că principala vină pentru ultimul Raport MCV o are guvernul USL. „Guvernarea din care am făcut parte a reușit să aducă două Rapoarte MCV pozitive dar seria a fost întreruptă de Guvernul USL. Se pare că seria celor negative continuă și în 2013 iar Guvernul Ponta reușește să fie consecvent mă-car aici. Din păcate această consecvență nu ne va aduce ade­- rarea la Schengen în viitorul apropiat”, a precizat Constantin  Igaş.

Recomandările redacției