Senatorul Constantin Traian Igaș i-a adresat o interpelare premierului Dacian Cioloș pe subiectul alocărilor din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziția Guvernului. Curtea de Conturi a semnalat, în raportul publicat recent, mai multe nereguli privind măsurile luate de Guvernul Ponta în 2014, care are au vizat alocări bugetare ilegale din Fondul de rezervă, acesta fiind majorat, anul trecut, de 14,5 ori. „Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Prim-ministrului este îndelung criticat de Consiliul Fiscal şi de Curtea de Conturi pentru că dă posibilitatea alocărilor discreţionare. Acest buget-paralel a devenit pe parcursul anilor din ce în ce mai puțin transparent în ceea ce privește modalitatea de alocare a fondurilor. Dar în 2014 suma este una colosală, de cel puțin 7 ori mai mare și decât cea din 2012. Până în 2012 am gestionat ca ministru acest Fond și toate sumele au fost publicate în Monitorul Oficial, dar în ultimii 3 ani alocările s-au făcut parcă pentru a li se pierde urma” afirmă senatorul arădean, Constantin  Igaș.  Încă din 2012, Guvernul Victor Ponta și-a luat angajamentul public că Fondul „va fi folosit numai pentru situaţii de urgenţă, conform prevederilor legale, nu pentru finanţarea o dată la două luni a propriilor primari şi preşedinţi de consilii judeţene”. Nu s-a întâmplat deloc așa, spune Igaş care adaugă: „Acord prezumția de sinceritate și corectitudine acestui nou Executiv. Toate aceste alocări au fost ca un joc de-a baba oarba în ultimii ani. I-am adresat o interpelare premierului Dacian Cioloș pentru a vedea cât la sută din această sumă colosală a ajuns la autoritățile locale și cât la cele centrale. Știm că Aradul a fost marginalizat în ceea ce privește alocările din FRB, dar cred că este necesară o reparație morală și primul pas este aflarea adevărului. Direcţia pe care au luat-o banii a fost una discreționară și abuzivă având în vedere cuantumul sumelor alocate. De asemenea, i-am cerut premierului să prezinte estimativ bugetul alocat FRB dar și principiile pe care dorește să pornească în gestionarea acestui fond întrucât consider că ordonatorii de credite trebuie să revină la transparență și dare de seamă” este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

 

Recomandările redacției