falcaSenatorul arădean Constantin Traian Igaş, vicepreşedinte al PD-L la nivel naţional, a declarat că el îl va susţine la preşedinţia partidului pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, dacă acesta se va decide să candideze. „Îl văd pe Ghiţă Falcă într-o competiţie pentru şefia partidului, cu condiţia să aibă şi bărbăţia să candideze, eu îl voi susţine”, a spus senatorul PD-L pentru Ziare.com.
Igaş consideră că Falcă este cel mai bun candidat, întrucât întruneşte o serie de calităţi, printre care aceea că „a participat activ” la Revoluţia din 1989.  „Are charismă, viziune, a participat la Revoluţie, a fost declarat nevinovat în dosarul pe care i-l făcuse DNA, vorbeşte mai multe limbi străine şi se pregăteşte intens să devină preşedintele României”, a mai spus Constantin Traian Igaş.
Declaraţiile lui Igaş l-au  scos din sărite pe Gheorghe Falcă, acesta spunând că nu apreciază sub nicio formă gestul colegului său de partid. Gheorghe Falcă, deşi nu a recunoscut în mod tranşant niciodată acest lucru, şi-ar dori preşedinţia partidului. După alegerile par­lamentare din decembrie anul trecut, Falcă a ieşit public cu un atac la adresa actualului preşedinte al PD-L, Vasile Blaga. Atunci Falcă dorea să lase impresia că el şi numai el reprezintă alternativa la Vasile Blaga. În ochii unor colegi de partid şi a comentatorilor politici, Falcă a părut ca un opozant al lui Blaga, dornic să-i ia scaunul de preşedinte.
Un război vechi
Practic, războiul dintre cei Gheorghe Falcă şi Constantin Traian Igaş este unul mai vechi, de prin primăvara-vara anului trecut. Atunci, Gheorghe Falcă umbla la întrunirile de partid prin judeţ şi susţinea sus şi tare că Igaş nu va mai fi candidatul PD-L la alegerile parlamentare din decembrie 2012, pregătindu-i un înlocuitor. De-al lungul câtorva luni premergătoare desemnărilor candidaţilor la alegerile parlamentare, au existat mai multe ciocniri între cei doi. Falcă dorea cu orice preţ să-l scoată pe Igaş de pe lista de candidaţi, însă nu a reuşit acest lucru. În mai multe ieşiri publice, în ziare sau la televiziuni, Gheor­ghe Falcă l-a atacat în mod direct pe Igaş. Acest lucru nu numai că a slăbit PD-L Arad, dar a dus şi la rezultate slabe la alegerile parlamentare. Dacă în urma alegerilor din 2008, PD-L Arad avea nu mai puţin de şapte parlamentari, în urma alegerilor de anul trecut a mai obţinut doar patru.
Constantin Traian Igaş nu numai că a fost candidatul Alianţei România Dreaptă (PD-L, FC, PNŢCD) pe colegiul senatorial din Sudul judeţului Arad, dar a şi reuşit să obţină un nou mandat de senator.
Prin declaraţia lui Constantin Traian Igaş se demonstrează faptul, relatat de mai multe ori în paginile presei locale din Arad, că Gheorghe Falcă nu are susţinere nici măcar în filiala judeţeană Arad a PD-L.

Recomandările redacției