igasSăptămâna aceasta Guvernul USL îşi va schimba oficial denumirea, dar năravul ba. Cel mai probabil astăzi, Guvernul va veni în Parlament cu asumarea răspunderii pe programul de guvernare al PSD-UDMR, însă este un program care păstrează politica de impozitare excesivă a Guvernului USL”, a spus senatorul Traian Igaş. Acesta consideră că lărgirea bazei de impozitare înseamnă creşterea numerică a veniturilor supuse impozitării, adică o povară mai mare pe cei care muncesc, mai ales în mediul privat. Senatorul mai susţine că baza de impozitare ar putea fi lărgită prin creşterea numărului de locuri de muncă, „dar USL a demonstrat că aşa ceva nu se poate, sau cel puţin nu atâta timp cât PSD este la guvernare”.

Recomandările redacției