Clubul UTA a avut atacanții numărați în această toamnă, după despărțirile puțin neașteptate de Cipri Rus și Dennis Man. Prima echipă s-a bazat doar pe două „vârfuri”, care etapă de etapă fac parte din primul „unsprezece”, Ma­rius Curtuiuș și Adrian Petre, care împreună au înscris 22 de goluri în acest sezon.
Fiindcă cei doi au fost feriți de accidentări și suspendări,
nu a fost neapărat nevoie de alți atacanți și, oricum, variantele erau puține. „Satelitul” din Liga
a III-a a contat doar pe Teodor Ignea ca variantă de atacant de careu, în timp ce Kevin Trabalka nu a petrecut nicio lună în tricoul „alb-roșu”. În Liga Elitelor îl regăsim doar pe Țurcanu și, eventual, Toma, deși acesta din urmă e un fel de mijlocaș cu profil ofensiv.
Revenind la Ignea, acesta e născut în Pașcani, a evoluat sezonul trecut 15 partide în eșalonul secund în tricoul celor de la SC Bacău și a marcat și două goluri. În vara anului trecut, a făcut parte și din generația Clubului Sportiv Municipal Pașcani care a câștigat titlul național la juniori A1 (4-1 în finala cu Bihorul Beiuș), Ignea  fiind declarat jucătorul meciului. La 1,84 de metri, fotbalistul era văzut în vară și ca o variantă pentru prima echipă, mai ales că, la cei 20 de ani ai săi, se încadra în regula celor trei fotbaliști Under 21.
Dar, Ignea nu a prea confirmat așteptările, marcând doar două goluri în acestă toamnă pentru singurele victorii utiste: 3-0 la Rovinari, cu Pandurii II și 1-0, sâmbăta trecută, acasă cu Becicherecul Mic. „Am câștigat greu, terenul a fost destul de greu. Din păcate, am ratat prea mult, cred că vreo 7-8 ocazii clare, dar bine că am câștigat după atât de mult timp”, a spus tânărul utist după disputa cu „pizzerii” din județul Timiș.
Fotbalistul a recunoscut că turul nu a decurs exact așa cum
s-ar fi așteptat el. „Am avut niște probleme personale în familie care m-au afectat, dar despre care nu vreau să vorbesc. În plus, nu am mai fost plecat departe de casă și îmi este un pic mai greu. Dar, am ales să fiu fotbalist și, până la urmă, trebuie să fac sacrificii. În primăvară, îmi doresc să demonstrez mai mult decât ce am arătat până acum. În Liga a III-a, suntem – practic – o echipă de copii, față de restul combatantelor. Poate, uneori, ne-a lipsit experiența, încrederea, dar sunt lucruri ce se pot dobândi etapă de etapă. Oricum, zic eu, în ultimele trei-patru meciuri am crescut vizibil ca și exprimare în joc”, a adăugat Ignea.
Întrebat dacă s-ar fi așteptat să primească o șansă de la antrenorii primei echipe, utistul a adăugat: „Sigur că mi-aș fi dorit să joc în Liga a II-a, dar, poate, nici nu meritam să ajung acolo.  Am ratat foarte mult în acest tur de campionat, puteam fi golghe­terul seriei, iar un atacant e clar că trăiește din goluri. Dar, nu am decât să muncesc pe mai departe și anul viitor poate va fi mai bine”. Contra Mama Miei, Ignea a marcat din penalty, pentru ca la al doilea 11 metri dictat pentru „alb-roșii” să fie responsabilitatea lui Paul Copaci, care a ratat. „A vrut Copaci să bată, eu nu
m-am mai băgat…”, a fost scurtul comentariu al lui Teodor Ignea, care la 100 de kilometri distanță are un văr, pe Alex Sahru, care îmbracă tricoul celor de la CNS Deva, tot în Liga III-a.

Recomandările redacției