Până să fiu asaltat de propaganda dură și agasantă a mesajelor de „acceptare“ a minorităților, nici nu mi-am dat seama sau să îmi fi pus vreo secundă problema că aș avea ceva împotriva homosexualilor sau mai ales a persoanelor de culoare. Îmi vedeam de treaba mea, știam că există persoane altfel decât mine, dar cu asta basta. Nu e treaba mea ce fac alții sau cum sunt alții. Atâta timp cât ne respectăm și nu ne deranjăm, o strângere de mână și un loc de bună ziua trebuie să existe tot timpul. Asta însă în condițiile în care ne respectăm… Pentru că în momentul în care îmi fluturi în nas steaguri cu curcubeu, e păcat că un astfel de fenomen atât de frumos a ajuns să fie un simbol al perversiunii și al anormalității, te îmbraci caraghios și te lingi ostentativ în fața mea sau a copiilor cu o altă persoană de același sex, ambii cu organele genitale aproape la vedere, cu accesorii care scot și mai tare în evidență hidoșenia, atunci consider asta lipsă de respect din partea ta.

Ești bărbat sau femeie și vrei să îți schimbi sexul? – Te oprește cineva? Ești homosexual? – Te oprește cineva să te culci cu o persoană de același sex? Drum bun la tine în dormitor și fă ce vrei acolo. Dar de ce trebuie să îmi împroști mie voma ta? De ce trebuie eu pe stradă, unde mă îmbrac decent și îmi calculez comportamentul – adică dacă am o nevoie fiziologică mă abțin, nu îmi dau drumul pe unde apuc, dacă mă mănâncă nasul încerc să rabd sau dacă mă strâng chiloții iarăși strâng din dinți din respect pentru ceilalți trecători, să mă comport normal, iar tu mă agasezi cu nesimțirea ta: te îmbraci provocator, să văd un bărbat în fustă sau cu sutienul la vedere îmi provoacă greață, și ai și un comportament agresiv, de parcă eu aș fi sursa frustrărilor tale.

Mă simt de-a dreptul atacat atunci când văd afișe postate în locuri cât se poate de vizibile cu doi bărbați cum își „alăptează“ copilul și îmi cere să accept așa ceva; când văd în aproape fiecare film apărut în ultimii ani scene homosexuale, dar mai ales atunci când personajelor din desenele animate pentru copii li se dă trăsături homosexuale sau că în școli te învață că nu mai ești „atât“ de băiat sau pe fete că genul și-l aleg ele mai încolo.

Încep să cred că undeva există o foarte mare problemă cu acceptarea acestor persoane? Dacă da, atunci asta mă întristează, pentru că eu consider că fiecare trebuie acceptat așa cum e și nimeni nu trebuie să fie judecat. Dar cu o astfel de campanie, virulentă și nemiloasă, de acceptare a minorităților nu cred că se va reuși decât contrariul. Afișele cu tentă homosexuală, steagurile perverse cu curcubeul pe ele și manifestările „pride“ – de promovare a homosexualității au exact efectul invers. Uitați-vă puțin la ce s-a întâmplat la fotbal. Naționala Angliei a fost cea mai virulentă apărătoare a campaniei Black Lives Matters. O campanie care a pornit de la o idee nobilă, dar care s-a transformat în timp într-o adevărată mișcare a tâlhăriilor, a hoțiilor și a anarhiei. Înaintea fiecărui meci, jucătorii Angliei îngenuncheau pentru a transmite mesajul lor către suporteri. Doar că rezultatul a fost exact pe dos. Jucătorii de culoare ai Angliei au stârnit un adevărat val de ură și de rasism din partea suporterilor încât cu greu ar mai putea fi vreodată domolit. Este trist, dar acesta a fost rezultatul. La fel se va întâmpla și cu această campanie idioată și iresponsabilă de promovare a homosexualității. La un moment dat puroiul se va sparge.

Cred că alte campanii ar trebui să fie prioritare și nu de acum, ci de foarte mult timp. Noi ne facem griji de minorități, să nu îi jignim, dar nu mișcăm un deget pentru a-i ajuta pe creștinii noștri din Siria, din regiunile controlate de extremiștii islamiști. Creștinii sunt decapitați în masă, trăiesc orori abominabile, copiii creștini sunt măcelăriți, iar noi în loc sa luăm măsuri, ne facem griji ca nu cumva mahomedanul de lângă noi să nu se simtă jignit dacă eu, în casa mea, îmi pun Crucea pe sfânta Biserica creștină.

Pe mine mă preocupă nuanțele, să nu deranjez cu privirea vreun minoritar care provoacă, în timp ce problemele grave, pe care le îndură creștinii în alte părți ale lumii, sunt privite cu indiferență și nepăsare.

 

Recomandările redacției