buno-circus-solo-47

Festivalul de Teatru Circ îşi închide porţile sâmbătă, 30 mai, reacţia publicului la acest eveniment dovedindu-se a fi una pozitivă.

Până la gongul de final, pe scena sălii mari a Teatrului Clasic Ioan Slavici se vor juca ultimele două specacole.

Vineri, 29 mai, de la ora 19,30 arădenii sunt aşteptaţi la spectacolul „Buno Circus Solo” al companiei Aruspice Circus din Franţa.

Spectacolul prezintă povestea unui clovn care se vrea muzician

„Buno nu vorbește. El este omul care a existat înainte ca vorbele să fie inventate.Micile zgomote pe care le emite sunt suficiente pentru a exprima bucuriile, fricile și surprizele sale. Uneori tandru, curios, acrobat, coleric sau timid, Buno își dezvoltă personajul în voie, în concordanță cu obiectele ascunse în costumul său… Adesea e muzician, sau poate un savant nebun, iar podoaba sa capilară ne amintește de Beethoven sau Einstein – Buno e o veritabilă apariție. Prin spectacolul Circus Solo, Buno trezește copilul ascuns în adâncul fiecăruia dintre noi”, se menţionează în sinopsisul spectacolului.

Festivalul se va încheia sâmbătă, 30 mai, de la ora 19.30, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” cu piesa intitulată „Iluzie sau realitate”.

Igor Trifunov din Serbia este cel mai reprezentativ magician şi iluzionist sârb al generaţiei noi. Realitate sau iluzie este un spectacol care îmbină circul cu teatrul, într-o ambianţă muzicală deosebită.

Recomandările redacției