Nelu merge zilnic cu tramvaiul la munca. Același ritm ca acum trei decenii. Nimic nu s-a modificat ca obiceiuri. Ba da, câteva amănunte s-au schimbat, dar în rău. Acum e ceva mai bătrân. Nu mai are aceeași viteză, picioarele au început să-l doară. Nu mai are nici vigoarea de acum zece ani. Așadar, trebuie să se trezească cu vreo jumătate de oră mai repede ca acum cinsprezece ani. Pentru că își ia micul dejun acasă și fumează, cu nesaț o țigară la ceașca matinală de cafea turcească. E luxul său. Printre puținele pe care și le permite. După care pleacă. Îl știu de când eram copii. Entuziasmul i-a trecut cu anii, dar i-a rămas autoironia, care devine mai caustică de la an la an. Acum este mai agitat. De fapt, mai nervos. Înjură mai mult, cu năduf, așa ca o ușurare, pentru că se apropie un alt ciclu electoral. Altfel e foarte civilizat. ,,Alți hoți, alte promisiuni, alte speranțe mâzgălite”, zice ca pentru sine. El însă s-a călit. Nu mai are așteptări. Nici speranțe. Cu trecerea anilor acestea s-au stins. Încet , încet ca lumânarea de la căpătâiul unui mort. Doar ceara care-i mai picură pe mână îi amintește că e viu. Încă. Zilele trec. Nelu înjură din ce în ce mai mult. Și mai urât. A început din nou. Un alt start… electoral furat. Mai toți actorii politici își dau cu părerea despre vrute și nevrute. Unele chestiuni sunt importante, dar oricum nu rezolvă nimic. În esență să fie bine, ca să nu fie rău. Nici un personaj carismatic nu mai apare. Nu că cei de dinainte ar fi făcut mare brânza, dar măcar aveai impresia că ai fost ,,lămurit” frumos. E o criză cronică de oameni, care cu adevărat pot spune ceva. De aceea, mai toți vin cu soluții, gen societatea civilă, cum a fost cazul la noi la locale sau soluții tehnocrate. Mai mult sau mai puțin aducătoare de voturi. Oricum a căuta în afara unei organizații politice oameni pe care nu i-ai identificat înăuntru, înseamnă de fapt că ți-ai greșit vocația, de lider politic, de om de partid și că de fapt partidul tău nu-și mai are rostul din moment ce tu cauți soluții externe. Este cazul la liberali, mai ales, dar și la alții. Aproape toată lumea cade în fund când se face vorbire despre cinstea premierului actual. Ca și cum a fi onest, este echivalent cu ceva extraordinar, nu o chestiune banală și foarte normală. În fond în spatele acestor mirări stau de fapt toate… ratările de un sfert de secol încoace.
Iar ei știu, în momentele de sinceritate abisală, că sunt de fapt mici, fără viziune, lacomi și răi. Deci reținerea nu vine din jenă, ci din calcul cinic. ,,Noi suntem receptați negativ, mai mult tragem în jos partidul, de aceea mai bine îl punem în față pe X că e cinstit”. Cu o figură onestă în față, pe post de scut, poate se vor strecura din nou. Așadar am intrat pe nesimțite în precampanie. Nelu va trece și peste asta. Alte promisiuni, poate alte cuvinte, dar în mare, aceleași figuri. O va duce el mai bine? Sau va trebui să mai aștepte un alt ciclu electoral? Alte iluzii, aceleași înjurături. Probabil nimic nu se va schimba. Ba da, Nelu va fi ceva mai bătrân. Și poate, aproape resemnat.
