În municipiu, atmosfera de sărbătoare se simte din plin. Avem luminițe, brazi, târg, putem merge la spectacole și așa mai departe. Dar avem și străzi dezafectate, trotuare sparte și cratere peste tot. 

Aradul a îmbărcat haine de sărbătoare, dar amplele lucrări din municipiu nu sunt nici pe departe aproape de finalizare. În unele locuri, nici măcar de finisări temporare nu putem vorbi. Sau poate, craterele îngrădite sunt soluții și nu înțelegem noi?! Imagini care îl întruchipează pe muncitorul tradițional „Dorel“ au fost imortalizate în repetate rânduri la noi. Mai nou, aceștia par să lipsească de pe șantier. Mai întâlnești câte unul, preocupat de cu totul altceva. Că doar vin sărbătorile, nu?

Fotografie din 5 decembrie, la orele amiezii. 

Recomandările redacției