Imagini revoltătoare pe o stradă din centrul istoric al Aradului. Un arădean a postat pe Facebook, pe pagina Arad Traffic, cum un tânăr, probabil aflat sub influența drogurilor, trece nestingherit prin fața mașinilor, râzând zgomotos. În imagini se poate vedea clar cum tânărul, dezechilibrat, se plimbă efectiv prin fața unui lung șir de autoturisme care așteaptă neputincioase ca „drogatul“ să își încheie numărul.

După ce am vizionat șocați imaginile surprinse pe Facebook, ne-am deplasat pe strada Preparandiei, unde am aflat de la cei care locuiesc în zonă că tânărul „cu probleme“ reprezintă o adevărată amenințare pentru toți cei din apropiere. Stă toată ziua pe stradă și se leagă de oricine trece prin zonă. „De cele mai multe ori amenință trecătorii și nu o dată a spart toate mașinile parcate pe strada sa. Se pare că are probleme în familie și se răzbună pe cine apucă. Acum se aruncă în fața mașinilor“, ne spune un vecin.

Lumea este atât de disperată încât îi este teamă să mai iasă din casă. „Ne terorizează pe toți. Întreaga stradă este înspăimântată de comportamentul violent al acestui tânăr. Este foarte imprevizibil și nu știi niciodată ce îl apucă“, spune și o vecină, care se miră de ce poliția nu face nimic.

https://www.facebook.com/kosnas.roland/videos/2428249963874

Recomandările redacției