Un accident groaznic a avut loc duminică dimineața în centrul municipiului Cluj-Napoca. Un tânăr care conducea cu viteză, a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp.

Imaginile sunt greu de privit. În urma impactului, mașina a fost tăiată în două de stâlp.

Din nefericire, șoferul, un tânăr de 25 de ani, a murit pe loc.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1. 

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. Mai exact, a fost vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani. Misiunea pompierilor se va încheia în scurte momente, traficul fiind blocat în zonă”, a transmis ISU Cluj.

Tânărul avea aproape 200 km la oră, pe centru

Bogdan, un tânăr care avea toată viața în față, și-a pierdut viața în teribilul accident de pe Calea Moților din această dimineață. Prietenii îl descriu ca pe un băiat deștept și amuzant.

Tânărul de 25 de ani era absolvent al Facultății de Drept.

Prietenii îl descriu pe acesta ca pe un băiat deștept și amuzant.

„Nu-mi vine să cred că nu mai este, a fost un băiat deștept și amuzant”, „Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Încă nu-mi vine să cred ca Bogdan nu mai este!”, „Fratele meu nu te voi uita niciodată”, „Drum lin spre cer vărule! D-zeu să te odihnească! Mult prea tânăr ai plecat,o să ne lipsești enorm. Sincere condoleanțe!”, au transmis apropiații pe conturile de Facebook ale familiei.

sursa: monitorulcj.ro

Recomandările redacției