Îmi pare rău de halul în care a ajuns PSD în Arad, dar poate că o și merită…

0
405

de Voicu Sida

În ultimul timp altele au fost prioritățile noastre, ale tuturor. Însă multe s-au petrecut și în lumea politică. Una dintre aceste întâmplări este și cea a PSD, filiala județeană. Zău că îmi pare pe undeva rău de ce s-a întâplat. Dar vorba aceea : „Ceea ce își face omul cu mâna lui, nici dracul nu mai dezleagă”. Asta așa, ca să nu zic altfel. La o serie de activități culturale care au avut loc în județ, desigur înaintera crizei, m-am mai nimerit să iau contact cu ei. Unii dintre ei aveau un fel de frică, mai ales cei care erau cam în opoziție. Mai auzeam dialoguri de genul: „Să vezi acum împușcături politice între cele două partide”. Asta se întâmpla după ce PSD a pierdut guvernarea în toamna trecută. Atunci, înainte de a prelua puterea politică, liberalii erau mai puțin numeric, dar îi atacau dur pe pesediști. Însă de la tabloul general să revenim la ce s-a întâmplat la noi, în Arad. Este ceva rușinos până la urmă, dar fiecare să răspundă pentru ce a făcut ori, mai ales pentru ce nu a făcut. Uman vorbind mie îmi pare rău de deputatul Dorel Căprar, cum a fost mazilit de colegi și mai ales de fostul prieten al dumnealui, deputatul Florin Tripa. Care, fie vorba între noi, a fost propulsat tocmai de către acesta pe un loc eligibil la ultimele alegeri parlamentare. Cu acest din urmă personaj, pe nume Florin Tripa nu m-am putut înțelege niciodată. Desigur mă gândesc la o colaborare onestă jurnalist – parlamentar. Întotdeauna acest tip m-a jignit.  Am fost tolerant, pentru că îmi ziceam eu că poate nu văd eu bine lucrurile și poate sunt subiectiv. Dar cine nu este cu propria persoană? De aceea, am zis că poate mi se pare mie și lucrurile nu stau chiar așa și am zis că nu e cazul să fac public comportamentul unui parlamentar arădean. Dar, între timp toate s-au luminat. Așadar, ultima jignire a fost la Beliu, chiar în biroul primarului, față de viceprimar. Atunci am concluzioant că este un mod de lucru al acestui specimen și că face parte dintr-un buchet de… invective, care este un mod de lucru. Și față de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca a avut aceleași cuvinte grele, injurioase. Practic, nu era zi de la Dumnezeu să nu-l facă și să nu-l jignească în toate felurile prin presă și pe rețelele de socializare. Dar, până la urmă nu se știe ce va aduce ziua și ceasul, căci fiecare cetățean judecă pe fiecare după vorba și mai ales fapte. Înțeleg lupta politică foarte bine, dar aceasta se poate face cu mijloace civilizate. În concluzie, nu pot să spun decât că îmi pare rău de halul în care a ajuns PSD Arad. Nici până acum nu au putut să-și găsească un președinte de filială din județ, care să cunoască cu adevărat problemele locale. Atunci cum să mai putem vorbi de PSD în Arad? Așa că, până la urmă poate chiar că își merită soarta în care a ajuns… 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.