UPDATE: Deși potrivit primelor informații părea că accidentul s-a produs între două autoturisme care circulau din direcții opuse, se pare că autoturismele implicate circulau în aceeași direcție. Potrivit reprezentanților IPJ Arad,  astăzi, în jurul orelor 14:00, un bărbat de 64 de ani din Șagu, a condus un autoturism pe DN 69 din direcția Arad spre Timișoara, iar la km 42+200 m, în afara localității Șagu, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 21 de ani din Fântânele. În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat în alt autoturism în cuplu cu o remorcă.
Toate vehiculele implicate în accident se deplasau în aceeași direcție.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea ușoară a șoferului primului autoturism și a soferitei de de 21 de ani. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 

 

 

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DN69 Arad-Timișoara, la intrare în localitatea Șagu. Traficul este blocat în aceste momente pe Drumul Național și la locul accidentului a ajuns și o ambulanță. 

Se pare că două mașini s-au ciocnit frontal, pe drumul ce leagă Aradul de Șagu, iar impactul a fost destul de violent. Unul dintre autoturisme a fost proiectat în afara carosabilului. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 14.30. 

Vom reveni cu mai multe informații.

 

Recomandările redacției