UPDATE: Potrivit polițiștilor, din primele cercetări la fața locului s-a constatat că un bărbat de 60 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Voinicilor, nu a acordat prioritate de dreapta, a virat la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Arad. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism care se deplasa în același sens de mers, condus de un bărbat de 60 de ani, din Arad. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto responsabil de evenimentul rutier. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Un accident a avut loc în urmă cu aproximativ jumătate de oră pe strada Voinicilor. Coliziunea a fost deosebit de violentă, astfel că s-au înregistrat și victime. Au fost implicate un autoturism în regim de taxi și o mașină ceva mai puțin avariată decât primul autoturism.

La fața locului, s-au deplasat o autospecială SMURD și un echipaj de poliție.

 

Vom reveni cu mai multe informații.

Recomandările redacției