Măștile de unică folosință pot fi colectate, eliminate din mediu și valorificate energetic, începând din luna martie, la inițiativa unui ONG, cu sprijinul unui lanț de magazine, care are puncte de lucru și în Arad. 

Pandemia a adus multe provocări, nu doar din punct de vedere economic și sanitar, ci și de mediu, având în vedere cantitățile enorme de plastic generate de măștile de unică folosință. 

Se spune că 75% din măștile folosite, precum și alte deșeuri legate de pandemia de coronavirus, ar putea ajunge în gropi de gunoi sau în apele mărilor.  

În 2020, cantitatea de măști de protecție folosite în lume a crescut de 207 ori față de 2019. 

Cum fiecare mască are o greutate de trei până la patru grame, s-ar putea ajunge ca peste 6.800 de tone de plastic să ajungă în apele oceanelor. Durata de viață a măștilor sanitare aruncate este de 450 de ani, fapt ce face ca ele să fie niște adevărate bombe cu ceas ecologice, mai ales în condițiile crizei climatice care afectează planeta de ceva vreme. 

Astfel, măștile vor putea fi colectate, iar după, valorificate pentru a produce energie, reducând astfel impactul asupra mediului. Se estimează că aproximativ 1 milion de măști pot fi colectate anul acesta în cadrul campaniei. 

Vor fi putea fi colectate patru tipuri de măști: măștile de plastic de unică folosință, măștile FFP2, numite și N95, măștile FFP3 și măștile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical. 

Nu vor putea fi colectate măști din material textil, confecționate acasă sau alte articole de protecție, deșeuri periculoase (ascuțite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deșeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă. 

Recomandările redacției