În 10 septembrie se va afla scenariul pentru începerea școlii

0
405

Părinții vor afla în ce scenariu va începe școala în 10 septembrie, afirmă ministrul Educației.

Școlile trebuie să comunice până pe data de 10 septembrie decizia cu privire la începerea școlii”, a spus Monica Anisie

Ministrul a mai spus că școlile ar trebui să convoace consiliile de administrație luni sau marți cel mai târziu pentru a stabili în ce mod vor începe școala.

Ar fi bine ca mâine, cel târziu, să se întrunească în ședința Consiliului de Administrație, să facă propunerea către inspectoratul școlar, iar până la data de 10 septembrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să decidă scenariul pentru fiecare unitate de învățământ”, a spus Anisie.

În acest moment, din raportările pe care le-au făcut inspectoratele școlare, 80% din școli sunt pregătite să-i aștepte pe elevi cu scenariul verde, spune ministrul Educației. În privința posibilității ca elevii să înceapă mai târziu cursurile în clasă, așa cum a declarat premierul Ludovic Orban, Monica Anisie susține că au fost astfel de discuții, dar în acest moment sunt evaluări. „Pe data de 7 septembrie vom afla de la direcțiile de sănătate publică în ce scenariu suntem, în funcție de situația epidemiologică”, a declarat Monica Anisie.

Până pe data de 10 septembrie trebuie să avem o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în funcție de propunerea pe care o face unitatea de învățământ ca urmare a evaluării situației epidemiologice făcută de DSP.

Elevii și părinții vor știi cel mai devreme pe 10 septembrie în ce scenariu se va deschide școala lor.

În funcție și de situația epidemiologică. Dacă într-o localitate DSP-ul spune că există un risc epidemiologic – 3 cazuri la mia de locuitori – în cazul acela școala trebuie să se pregătească în sistem online. În acest caz, se va începe pe 14 septembrie în sistem online până când DSP-ul va comunica un alt scenariu. Dacă situația epidemiologică nu mai este gravă se poate trece un alt scenariu. Un alt exemplu, cu toți elevii la școală, cu distanțare, iar dacă nu e posibilă distanțarea, atunci să fie separatoare între elevi.

Din punct de vedere al dotărilor, în toată această perioadă în cadrul Ministerului Educației au fost organizate conferințe cu inspectorii școlari generali, cu directorii de unități de învățământ, tocmai pentru a afla de ce resurse au nevoie în așa fel încât să se înceapă cursurile cu bine.” La acest moment, din raportările pe care le-au făcut inspectoratele școlare, 80% din școli sunt pregătite să-i aștepte pe elevi cu scenariul verde. Adică au luat toate măsurile igienico-sanitare, au dezinfectanți, inclusiv măști. În ceea ce privește resursele tehnologice, din raportările pe care le-au făcut, 65% au spus că au tot ce le trebuie pentru desfășurarea activităților online”, precizează ministrul educației.

O statistică recentă, arăta că aproximativ 5.000 din cele 22.000 de clădiri școlare nu au acees la internet. Din acest motiv, Ministerul Educației împreună cu alte autorități ale statului, vor realiza un memorandum în Guvernul României în așa fel încât operatorii să poată să introducă aproximativ 2.800 de clădiri internet.

Deocamdată există un câștigător pentru 82.000 de tablete. Se așteaptă să se închidă perioada de contestații până pe data de 8 septembrie. Dacă nu vor fi contestații pe 8 septembrie se va semna contractul, iar pe 9 septembrie încep livrările pentru cele 82.000 de tablete”, mai precizează Anisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.