Joi după-amiază cunoscutul scriitor Mircea Mihăeş a conferenţiat în faţa unei săli de-a dreptul captivate, despre cunoscutul roman al secolului XX, „Ulise“ a scriitorului irlandez James Joyce.

Manifestarea, moderată de Cătălin Lazurca, a debutat cu o dizertaţie la obiect despre scriitori şi scrieri realizată de tânărul literat Andrei Mocuţa.

Apoi, preţ de aproape două ore, Mircea Mihăeş a captivat sala Cinematografului ARTA, unde a avut loc conferinţa, vorbind despre absolut toate aspectele legate de creaţia, tipărirea şi ecourile în presa literară a romanului „Ulise“,  despre greutăţile  întâmpinate de James Joyce ca scriitor şi ca cetăţean.

În acelaşi loc, în continuarea conferinţei realizată de Mircea Mihăeş, cunoscutul şi controversatul intelectual Horia Roman Patapievici a conferenţiat pe tema „Adevărurilor uitate“ . H.R. Patapievici a plecat în pledoariile sale de la observaţia că adevărurile se deosebesc între ele după felul în care sunt uitate, după efectul pe care uitarea lor îl are asupra oamenilor, ajungându-se la anxietate, nevroză, disconfort psihic.

Ziua de vineri a fost a unui sociolog şi a unui filozof, ambii de notorietate: Barbu Mateescu şi Gabriel Liiceanu

Sociologul Barbu Mateescu – cu studiile universitare urmate şi absolvite în Pennsylvania SUA – a conferenţiat, ajutat de un videoproiector năzuros, având tema „Adevăruri despre România“. Trebuie să menţionez că întreaga lui conferinţă a fost însoţită de tabele, cifre şi planşe proiectate pe dreptunghiularul ecran panoramic al Cinematografului ARTA.
Barbu Mateescu a prezentat audienţei diferite aspecte ale evoluţiei, involuţiei sau stagnării României din punct de vedere social, economic, demografic şi chiar cultural. De altfel, Mateescu chiar lansa ipoteza că „România se află în faţa unui dâmb“.
La urmă, i s-au pus mai multe întrebări de către cei din sală, sociologul răspunzând cu solicitudine şi la obiect tuturor. Noi o să scoatem în evidenţă doar două întrebări, absolut dezinteresat, absolut obiectiv şi fără nici o părtinire (doar un picuţ subiectiv, doar un picuţ interesaţi, veţi vedea mai jos de ce…).
Prima întrebare este rostită de Horia Roman Patapievici – ascultător docil şi foarte captivat de cele spuse de Barbu Mateescu – şi care a cerut precizări legate de faptul că deşi populaţia României a scăzut în mod dramatic, PIB-ul ei a cunoscut o continuă creştere.  Precizările au venit, sociologul le-a expus, dar eu nu sunt în măsură să le reproduc, întrucât n-am înţeles mai nimic din exprimările economice, financiare şi politice expuse de sociolog. Şi nu e de vină sociologul…
A doua întrebare pe care vreau să v-o divulg este, absolut întâmplător, cea pusă de reprezentantul cotidianului Glasul Aradului. Acesta l-a întrebat pe sociologul Barbu Mateescu dacă faptul că majoritatea populaţiei vârstnice de la noi votează cu partidele de stânga este urmare a reminiscenţelor comunisto-totalitare, sau este un proces natural? În ţările dezvoltate, cu o democraţie puternic instaurată, cum votează populaţia vârstnică?
Răspunsul dat de către sociolog a fost că oferta politică de la noi este destul de săracă, partidele de stânga nu sunt tocmai de stânga aşa cum partidele de dreapta de la noi nu sunt tocmai de dreapta. Deci, vârsnicii de la noi votează din inerţie. În ceea ce priveşte populaţia vârstnică din ţările cu o democraţie puternic consolidată s-a observat, zice Barbu Mateescu, că acest segment de vârstă votează în general cu partidele de profil conservator.
Acum am să vă povestesc un mic fapt divers, să vă mai descreţeasc cutele şi să fac oarecum legătura cu următoarea conferinţă din aceeaşi zi de vineri.
Vineri, pe la prânz, mă îndreptam pe jos de la Teatru spre Primărie, pe partea dreaptă a B-dului Revoluţiei. Îmi terminasem treaba la redacţie. Am ajuns la trecerea de pietoni de la Primărie, aşteptând verdele. Dinspre Teatru vine un autoturism negru care opreşte lângă mine,  pe trecerea de pietoni. Se deschide geamul portierei şi persoana din dreapta şoferului mă întreabă dacă ştiu unde vine strada Decebal. Îi spun că nu ştiu unde vine strada Decebal, dar ştiu cine întreabă, cine pune această întrebare. Şi am adăgat, băţos: şi o să vă văd diseară! Era Gabriel Liiceanu, iar de emoţie n-am mai ştiut unde este una dintre cele mai cunoscute străzi ale Aradului…
Seara a conferenţiat filozoful Gabriel Liiceanu. Autorul „Jurnalului de la Păltiniş“ – bestsellerul anilor 1980, precum şi al rostirii unui „Apel către lichele“ în 1990, a vorbit unei săli arhipline, cu oameni pe culoare, fotoreporterii, cameramanii, organizatorii (Cătălin Lazurca abia putea face faţă îndatoririlor de gazdă) făcându-şi cu mare greutate meseria. La început, Gabriel Liiceanu a precizat că dedică această conferinţă lui Horia Roman Patapievici, prezent în sală. Filozoful a avut ca temă a conferinţei raportul dintre individ şi mulţime, relaţionarea şi anihilarea uneia asupra celeilalte. De asemenea, Gabriel Liiceanu a adus un adevărat elogiu mentorului său, marele filozof român Nicolae Noica, om pe care l-a cunoscut şi de a cărei prietenie s-a bucurat.
Deşi timpul dedicat întrebărilor aproape s-a epuizat, zburând prea repede, Gabriel Liiceanu a răspuns nuanţat fiecăruia în parte. Provocat de un participant să dezvolte ideea că Creştinismul românesc dăinuie de 2.000 de ani, fiind legitimă şi necesară construirea unei Catedrale Creştine a Neamului, filozoful a replicat: „Despre ce creştinism românesc de 2.000 de ani vorbiţi dvs, când despre români se vorbeşte de foarte puţină vreme? Când a venit un sfânt să creştineze aceste locuri (Sfântul Andrei, s-a strigat din sală, n.red) nici nu erau români pe aici. Cât despre Catedrala Creştină a Neamului: eu nu ştiu ca religiile să fiinţeze să funcţioneze după neamuri…“
Aşadar, ziua de vineri, ziua a II-a a „Festivalului de Ştiinţe Umaniste“, a fost mai mult decât o reuşită.

Recomandările redacției