Creştinătatea ortodoxă traversează perioada din timpul anului bisericesc de pregătire pentru începutul marelui post al Sfintelor Paşti. Pentru credincioşii practicanţi şi participanţi la slujbele Sfintei Biserici această perioadă este cunoscută ca perioada Triodului. Este vreme de contemplaţie la virtuţi care înduhovnicesc credinciosul şi la patimi care ucid suflete şi îndreaptă oamenii neduhovniceşti spre iadul deznădejdii. Biserica ne pune în faţa ochilor duhovniceşti în primele trei dumineci din perioada Triodului învăţătăuri duhovniceşti despre smerenie şi opusul ei mândria, la Dumineca Vameşului şi Fariseului, despre Iubirea milostivă şi iertarea Părintelui Divin faţă de fii defrânaţi care se pocăiesc sincer la Dumineca Fiului Risipitor şi despre dreapta şi înfrioşătoarea judecată, a Mântuitorului la a doua Sa venire în lume când va da dreaptă răsplătire tuturor generaţiilor de la Adam până la ultimul născut al acestei lumi, trimiţând pe cei buni la fericire veşnică, iar pe cei răi la osândire veşnică, la Dumineca Înfricoşătoarei Judecăţi.
Învăţăturile duhovniceşti ale pildelor Mântuitorului se adresează tuturor oamenilor. Fiecare dintre noi ne iden­tificăm la un moment a existenţei noastre trupeşti cu fiul risipitor. Cu si­guranţă nu putem spune că nu avem păcat sau că avem conştiinţele curate pentru că astfel „ne-am amăgi unii pe alţii, iar Adevărul nu ar fi întru noi”.
Pentru cei dintre noi care nu vom avea curajul de a ne cerceta propriile conştiinţe şi a ne veni întru sine asemenea fiului risipitor în sensul unei hotărâri puternice de a ne îndrepta din patimi, de a le mărturisi înaintea preotului duhovnic, de a încerca să nu mai repetăm păcatul sau păcatele mărturisite, viaţa noastră nu va rămâne decât la nivelul sec al biologicului, al unei existenţe în afara harului divin în aşteptarea Înfricoşătoarei Judecăţi, al cărei verdict poate fi intuit uşor încă din această viaţă: „Iadul, scrâşnirea dinţilor, întunerecul cel mai dinafară, focul gheenei şi viermele cel neadormit!”
De multe lucruri poate scăpa omul în decursul vieţii sale însă de moarte şi de judecată nu scapă nimeni! Sunt singurele certitudini ale urmaşilor lui Adam. Însă judecata noastră şi verdictul ei pot avea un răspuns bun. Acest răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos este cerut de către Biserică în cadrul liturgic pentru întreaga comunitate a celor participanţi la sfintele slujbe. Acest răspuns bun la judecata universală stă şi în libertatea individului, libertate cu care suntem cu toţii înzestraţi de Dumnezeu încă de la creaţia noastră. În libera noastră alegere a răului stă chinul nostru veşnic de după judecată şi tot în libera noastră alegere a binelui stă fericirea noastră veşnică. Fericirea omului în veşnicie depinde de Harul divin dar şi de efortul şi stăruinţa personală a persoanei umane în săvârşirea faptelor bune. Iar săvârşirea binelui de către om este o condiţie fără de care nu se poate dobândi mântuirea. În săvârşirea binelui faptele milei trupeşti şi ale iubirii milostive au o importanţă covârşitoare fiind criteriile după care se va săvârşi judecata noastră şi anume: hrănirea celui flămând, adăparea celui însetat, îmbrăcarea celui gol, cercetarea celor din temniţe, cercetarea şi vizitarea celor suferinzi din cauza diverselor boli trupeşti sau primirea străinilor. Sunt comandamentele evanghelice pe care trebuie să le săvârşească omul pentru a se mântui (Matei cap 25). Să ne cercetăm conştiinţele şi să vedem dacă le îndeplinim şi astfel ne vom cunoaşte locul în care vom locui în veşnicie: Raiul fericirii sau Iadul şi scrâşnirea dinţilor!
Ciprian Tripa

Recomandările redacției