Copiii arădenilor vor putea fi înscriși la grădinițe pentru anul școlar 2021-2022 încep luni, 31 mai 2021. Reînscrierile pentru copiii care frecventează deja grădinița, vor începe cu două săptămâni mai devreme, din data de 17 mai 2021.  Din cauza pandemiei în acest an, părinții au posibilitatea  de a trimite actele și cererea pentru înscriere/reînscriere prin e-mail și prin telefon. Programul reînscrierilor și al înscrierilor va trebui stabilit de conducerea fiecărei unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, transmit autoritățile.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etape de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.

În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Grădinițele particulare au obligația să afișeze dacă sunt autorizate sau acreditate

„Unitățile de învățământ preșcolar particular au obligația de a afișa și informații privind statutul grădiniței, respectiv: autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditată ARACIP”, prevede documentul trimis inspectoratelor școlare de Ministerul Educației. În adresa similară trimisă anul trecut, ministerul nu prevedea această obligație.

Recomandările redacției