Forţele de ordine vor desfășura permanent în perioada de sărbători activităţi de verificare a normelor de protecţie, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Ieri, 27 decembrie, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 3.313 persoane, verificate 112 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 21 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 95 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18.000 lei, dintre care una pentru nerespectarea distanțării fizice, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.

Astfel purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice. De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23:00 – 05:00, cu câteva excepții.

Recomandările redacției