Play-out-ul Ligii I ajunge la jumătate odată cu etapa a V-a, care aduce la Arad pe Chindia Târgoviște. În sezonul regulat, UTA s-a simțit bine contra dâmbovițenilor, în fața cărora au câștigat 4 puncte.

Înfruntăm liderul, Chindia e într-o formă bună, a adunat 10 puncte în ultimele 4 meciuri, fără să primească gol. E o echipă solidă, merge pe un nucleu foarte bine structurat de multă vreme, are un antrenor experimentat. Cu siguranță ne așteaptă un meci greu, mai ales că suntem într-un moment dificil, pe care am fi dorit să în evităm, dar trebuie să îl gestionăm ca atare. Scopul nostru este să încercăm să scoatem maximum posibil, inclusiv din acest meci, iar până la final să facem numărul de puncte necesar pentru a menține echipa în prima ligă”, transmite antrenorul Laszlo Balint.

UTA – Chindia se joacă de la ora 15:00, și se vede în direct pe Look, Digi și Telekom Sport.

Arbitri: Horațiu Feșnic (Cluj Napoca) – Mihai Marica (Bistrița Năsăud), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Florin Marcu (Oradea). Observator arbitri: Zoltan Szekely (Baia Mare).

Recomandările redacției