militari intorsi 2Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a fost prezent, ieri, la ceremonia de primire în Cetatea Aradului a militarilor arădeni care au participat la misiuni specifice în aria de responsabilitate din provincia Zabul, din Afganistan. Cei peste 500 de militari au fost emoționați, mai ales că cei apropiați le-au fost alături la ceremonie. La evenimnet au participat autorităţi centrale, locale, dar şi parlamentari. După prezentarea onorului şi darea raportului, formaţia a fost trecută în revistă, s-a intonat imnul de stat, iar mai apoi au fost citite mesaje cu ocazia primirii celor două structuri. Este vorba despre Grupul românesc de comandă Zabul şi Batalionul 1 Manevră „Golden Lions”. Cel mai emoționant moment a fost defilarea detașamentului. „Este un moment emoționant. Am aprecieri deosebite pentru toţi militarii, mai ales pentru felul în care şi-au îndeplinit misiunile de luptă. Aceștia au prins şi o perioadă grea pentru că primăvara se activează celulele din Afganistan. Le mulţumim militarilor de aici, bănăţeni cum le place să li se spună pentru felul în care au trecut această perioadă. Mi­litarii au predat trei zone către statul afgan. Profesionalismul pe care îl au permite orice misiune. Multumesc şi famililor care au stat departe de cei dragi. Militarii au prins temperaturi de 45 de grade Celsius. Este greu să te adaptezi, dar pregătirea lor le permite să desfăşoare misiuni în orice condiţii. În momentul de față avem 1.600 de militari români în Afganistan”, a decla­rat Mircea Duşa, ministrul Apărării. Colonelul Victor Grigore Păşcuţă, şeful mo­d­ului Operaţii şi Instrucţie-Brigada 18 Infanterie Banat a declarat că a fost o misiune grea. „Batalionul 1 Manevră «Golden Lyons» a executat peste 1.500 de misiuni de patrulare și 800 de misiuni de securizare a bazelor şi protecţia forţei. De asemenea, au mai fost și peste 150 de misiuni în relaţia militari-civili, în care am încercat să ajutăm populaţia afgană în problemele pe care le aveau. Oamenii de acolo ne-au primit bine, pentru că noi îi înțelegem. Ştim cum este să tră­ieşti în lipsuri şi noi ca popor suntem unul destul de tolerant. Le înţelegeam şi religia și toate problemele”, a declarat co­lonelul Victor Grigore Păşcuţă. După ceremo- nie, militarii au putut să-i îmbrățișeze pe cei dragi și chiar dacă mulți dintre ei se întorc din a doua misiune tot au existat emoții.
Claudia Untaru Crețu

Recomandările redacției