Astăzi, începe oficial jumătatea de an sub semnul austerității la UTA. Odată cu reunirea echipei în vederea pregătirii celor 17 partide oficiale rămase de disputat din actuala ediție a ligii secunde la fotbal, se vor vedea primele semne ale schimbării strategiei clubului. Pu­nând la păstrare doar 25 de puncte din 63 posibile, arădenii au renun­țat defintiv la gândul promovării și implicit la jucătorii scumpi aduși pentru acest obiectiv.
Față de lotul cu care s-a abordat ultima etapă a anului trecut, până la această oră, există certitudinea despărțirii de Adili, Asani, Cârstocea și Florea, dar sunt și alte nume care, în proporție de 99%, vor deveni istorie în „alb-roșu”. Vorbim despre Scutaru, Păcurar, Boakai și Svedkauskas, cu mențiunea că cel puțin ultimii doi ar putea participa la reunirea de azi. Cu semnul întrebării mai este și Alex Manea, dar – probabil – cu acesta se va ajunge la un acord având în vedere că și așa linia defensivă a fost mult slăbită inclusiv prin trecerea lui Ciucă pe linie moartă, acolo unde se mai află și Buleică.
Dintre fotbaliștii care nu domiciliază în Arad, deocamdată, la dispoziția staffului tehnic mai rămân doar portarul Barna și atacantul Curtuiuș, dar conducerea clubului ar putea face mici concesii pentru câteva achiziții „straniere”. Probabil, una-două dintre ele ar putea începe chiar de mâine pregătirea în „roșu-alb”, unde revin și doi dintre juniorii împrumutați în tur la grupări fruntașe de Liga a III-a. Fundașul dreapta, Raul Iova (ex. Reșița) și fundașul central, Denis Lazăr (ex. Șirineasa), și-au dat acceptul verbal să îmbrace tricoul echipei fanion și la seniori, după ce au făcut-o cu succes la juniori. Ambii fac parte din generația de 1998, câștigătoare a Cupei și Supercupei Româ­niei în vara lui 2016 și finalistă a Cupei anul trecut.
Cert este că azi, la ora 11, la „Motorul”, antrenorii Cristi Todea, Sorin Botiș, Cristi Păcurar și Dan Țapoș așteaptă peste 20 de fotbaliști la primul antrenament al noului an. Media de vârstă va fi destul de scăzută la prima strigare, dar oricum ea va scădea drastic față de prima parte a sezonului. Tehnicienii „Bătrânei Doamne” au programat câte un antrenament zilnic în săptămâna reacomodării cu efortul, iar marți și miercuri fotbaliștii ajung și la medicul sportiv.

Recomandările redacției