Pe scurt: Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, a adunat din nou, într-o conferință de presă, activul de bază al partidului, pentru a spune ce și cum face acesta pentru ca arădenii să o ducă mai bine. Mai exact, Bâlcea, Bibarț, Cionca, au explicat cele cinci mari proiecte strategice pentru Arad, care urmează să fie susținute și puse în practică, fie de către CJA sau Primăria Arad, fie în devălmășie, adică împreună. Mai exact: Aradul, cu tot ce se înțelege prin aceasta, adică CJA și Primărie, ar putea visa frumos la atragerea a nu mai puțin de 95,5 milioane de Euro, pentru realizarea unor proiecte strategice colosale. Haideți să le enumerăm: mobilitate urbană, până la 25 milioane Euro; Regenerare urbană, până la 7,5 milioane Euro; infrastructură și servicii de turism, inclusiv obiecctive de patrimoniu, pînă la 15 milioane de Euro; Centre de agrement, până la 3 milioane de Euro; centura orașului Lipova, până la 45 milioane Euro!

Primul venit, primul servit!

Pentru ca arădenii să priceapă despre ce este vorba: Administrația lioberală a Aradului a reușt să obțină de la guvern finanțarea studiilor de fezabilitate pentru proiectele strategice, pentru ca atunci când, în exercițiul financiar al UE, începând cu 2021, se pot depune proiecte pe finanțare europeană, Aradul să aibă deja toată documentația. Nu știm câte vor fi, în final, declarate eligibile, dar dacă măcar 3 vor ajunge să fie finanțate de către UE, va fi un imens câștig pentru Arad. Și, de ultima oră: se pare că onor Comisia Europeană a decis că România și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile pentru aderarea la Schengen. Europarlamentarul Gheorghe Falcă este raportor în această chestiune, a vorbit la conferința de presă despre aceasta, dar informațiile au venit după conferința de presă. Să fie de bun augur !

Recomandările redacției