scoalaÎn câteva zile se încheie perioada de înscriere la cursurile Şcolii de Vară, un proiect aflat deja la ediţia a V-a. Şcoala de Vară se desfăşoară sub egida Centrului Cultural Judeţean, atât în municipiu, cât şi în localităţile din judeţ.
Cea de-a V-a ediție a Şcolii se va organiza în acest an pe întreg parcursul lunilor iulie și august, atât în municipiu, cât şi pe întreg cuprinsul judeţului Arad, cu precădere în localităţile Chişineu-Criş, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sebiş și Sântana. Faţă de primii ani ai Şcolii de Vară, cei înscrişi vor putea alege într-o gamă diversificată de cursuri.
Ca şi până acum, copiii, tinerii şi adulţii vor fi îndrumaţi de lectori profesionişti, cadre didactice autorizate. „Perioada de înscriere a început la 20 mai și se va încheia la 25 iunie 2013. Cu mențiunea că toate cursu­rile Școlii de Vară sunt gratuite, cei interesați, mici și mari sunt așteptați să se înscrie la modulele de instruire“, a susţinut Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.
Modulele sunt: „Micul Eco Artizan”, fotografie, jurnalism, teatru-actorie, pictură, dans modern şi dans popular. Înscrierile pentru oraşul Arad se pot face prin completarea fişei de înscriere și depunerea acesteia la secretariatul instituţiei, sau prin expedierea fişei la adresa de e-mail: centrulculturalarad@ccja.ro sau oanaciobancan@ccja.ro.

Recomandările redacției